Păi ce studenție e aia dacă nu faci măcar o dată foamea, nu te îmbeți cu cea mai proastă votcă și nu te dregi cu o bere la halbă, botezată și răsbotezată?
Căminiștii știu ce spun, cei ținuți de părinți cu greu în chirie, la comun cu alți doi-trei, de asemenea, că a zburat puiul lu’ mama și trebuie să se mai descurce și singur/ă. Și ce tânăr e nebun să-și arunce banii pe care-i primește lunar pe ciorbe și mâncăruri, când pachetul de țigări se face curând 20 de lei și cu băieții sau fetele, după caz, trebuie să ieși la un suc și-o cafea? La foame, borcanul cu muștar pare că-i creația unui bucătar cu stele Michelin, iar unul de zacuscă… ce mai, surclasează icrele negre.
Ne-au adus în sfârșit ceva bun și vecinii noștri zarzavagii, pardon bulgari. Zacusca! Nu că ar fi de la ei, că și ei au luat-o de mai la sud, de la turci și greci și tot așa, de la sirieni și arabi până ajungem tocmai la originile ingredientului principal, vânăta, adică tocmai în India. Dar ei, bulgarii, mai pricepuți la legume, ne-au adus-o cadou. Dar să revenim la zacuscă, acel amestec de legume, coapte (sunt multe locuri unde se și prăjesc) și fierte la foc domol, pe gustul tuturor. Că vorba aia, în orice gospodărie se face o roșie, o ceapă, un ardei gras, unul capia și, evident, vânăta.
Dar până să vină microbuzul cu borcane ori tânărul student să aștepte cuminte-n gară trenul și să-l caute la paporniță pe naș de de-ale gurii de-acasă, cel puțin o zi e forfotă-n bucătărie. Sau mai bine în afară, cine are unde, că la ce fum fac toate legumele la copt sau ce odori emană ceapa când e-ndesată în ceaun să se-ndulcească într-o călire molcomă, o iau vecinii razna.
Odată pusă piatra de temelie a construcției noastre gastronomice încep să vină și gusturile, ca o echipă de muncitori gata de treabă. Roșiile, date prin mașina de tocat, au sprinteneala dulce-acrișoară, apoi vin cu forță caramelizații ardei și gogoșari, tocați la cuțit sau dați prin mașină, iar la sfârșit viguroasele vinete, tocate și ele mărunt. Nu-i gospodină care să lase ceaunul sau oala pe foc fără să amestece încontinuu, ca să nu se prindă și să se afume. Aproape de final, când untdelemnul acoperă amestecul de legume, se pune sare după gust și merg aruncate un pumn de boabe de piper și o mână de foi de dafin, doar așa, cât să apuce să-și lase aromele ce se vor intensifica atâta timp cât vor sta în borcane.
După zonă, în zacuscă se mai adaugă pește, ciuperci, dovlecei sau chiar fasole.
Cât despre consum… e ideală în post, ca mic dejun sau ca antreu, pe o felie de pâine. Dar când foamea pândește ascunsă în pântece orice ocazie e bună pentru un festin cu zacuscă!
