Un moldovean internaționalizat: pui cu smântână și ciuperci

Un moldovean internaționalizat: pui cu smântână și ciuperci - 1 sursa foto: https://commons.wikimedia.org/MZ (marinaby)
Citește mai multe articole despre

Mulți spun că puiul cu smântână, cu sau fără ciuperci, este o rețetă moldovenească. Fals! Este o mâncare care se consumă mai ales în Moldova, în special în zona de nord, dar se face în toată România. Și, contrar a ceea ce se găsește pe internet, de la bucătari mai mult sau mai puțin pricepuți, nu folosiți niciodată doar piept de pui. Este înecăcios, oricât de multă smântână am pune.

Cu cât sunt puse cât mai multe bucăți din orătanie, cu atât puiul cu smântână va fi mai gustos. Asta pentru că înaintașii noștri nu mergeau la supermarket ca să cumpere piept de pui dezosat, nici caserolă cu aripioare sau doar cu ciocănele. Bine, nici puiul nu era crescut intensiv ca astăzi și avea gust, dar asta este altă poveste.

Revenind, gospodina hăcuia zburătoarea, îi păstra capul, gâtul, picioarele și spații pentru o zeamă, iar pulpele, aripile și pieptul erau destinate pregătirii felului doi. Așa că aceste bucăți erau rumenite întâi la tigaie, în puțin unt pentru că și așa își lăsau grăsimea de sub piele. Apoi se scoteau și se călea în sosul lor o ceapă tocată mărunt, iar când devenea sticloasă se punea la loc carnea și ciupercile tăiate felii.

Și i se lăsa răgaz să se fiarbă până la os, acoperit cu capac, cam jumătate de ceas și vreo jumătate de litru de apă, apoi se descoperea ca să scadă. Iar ciupercile nu erau champignon, ca acum, ci ciuperci de pădure, cu gust puternic de pământ reavăn și natură sălbatică. Și cum ciuperca nu poate fără usturoi, doi, trei, hai chiar patru căței bine zdrobiți mergeau de minune.

Până se înmuiau ciupercile, se pregătea alături un amestec de smântână și făină – nu din sărăcie, ci pentru a fi cât mai consistent sosul de smântână – care se turna când ciupercile erau gata.

Se mai dădeau cu toate într-un clocot, se potriveau de sare și piper, și se închidea treaba cu puțin mărar tocat mărunt. N-o spun eu, o spun cei care au gustat puiul cu ciuperci și smântână: e o minunăție.

După gust și poftă, merge bine și cu castraveciori murați, ori cu un piure, ori cu un pilaf. Dar cel mai bine și mai bine merge cu un pahar de vin alb. Nu e o mâncare rafinată, ci gustoasă, așa că vinul „de buturugă”, din curte, merge de minune. Sec sau demisec. Nu dulce. Poftă bună să aveți!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *