Vărzare, bune și de post și de dulce

  • Publicat de
  • 31 decembrie 2019
Plăcinte cu varză Foto: Wikimedia
Citește mai multe articole despre

Unii le numesc plăcinte cu varză, alții direct, vărzare. În fond, o plăcintă simplă și gustoasă, cu aluat de pâine, cu umplutură de varză călită. În funcție de anotimp, proaspătă sau murată, iar, în funcție de regiune, cu untură, în Ardeal, sau cu ulei, în Moldova, ca să nu fie de dulce.

În zilele de post, nu trebuie făcută foamea. Există o soluție la îndemâna oricui. Ușor de făcut, în cel mult două ore avem o plăcintă ce ține loc de fel principal. Și, dacă mai rămâne ceva, poate fi luată și la pachet, sărind peste covrigul de dimineață ori cine știe ce plăcintă de la simigeriile crescute ca ciupercile după ploaie.

Cel mai mult durează să se facă aluatul. O cocă simplă și clasică de pâine. Făină, un pic de drojdie, sare și apă, Cât timp crește, se “execută” varza fideluță. Tocată mărunt, din cuțit, și pusă apoi la călit, cu puțin ulei, potrivită cu sare și piper. Dacă e murată, se stoarce înainte, iar dacă este sărată, fie se dă într-o apă, fie nu se mai pune deloc sare la călit. Există și varianta cu două cepe tăiate mărunt în prealabil, însă depinde de gustul fiecăruia. Vorba aia, câte bordeie, atâtea obiceie.

Când crește coca, se iau bucăți mici și se întind, iar la mijloc se pune varza călită. Se strânge bine în pachețel sau în cruce, după pofta inimii, și se ordonează fiecare plăcintă în tavă. Până ce plutonul mai crește puțin, se încinge cuptorul. Ideal e să fie cuptor de țară, pe lemne, dar iadul coptului se poate crea și în cel electric ori cel pe gaz. La foc domol, în jumătate de oră sunt gata plăcintele crocante, cu miez moale și aromat, numai bune de gustat sau, după poftă ori foame, de mâncat pe săturate.

Se pot servi ca atare sau, în afara zilelor de post, cu puțin iaurt ori smântână. Sau, și mai bine, aruncați la călit câteva jumări, kaizer ușor rumenit sau felii de slănină afumată. Ca să nu cadă rău, un vin alb sec este mai mult decât indicat.

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *