Zamă de păpăradă pe ploatăn

Zamă de păpăradă pe ploatăn - 1

De la sibieni invenție, dar se gătește și-n casele bănățenilor, zama de păpăradă sau papăradă, este o supă de ouă prăjite cu șuncă sau cu jumări numai bună pentru gospodarul flămând care merge la câmp. Și chiar dacă suntem în secolul gadgeturilor moderne, plite, aragazuri, cuptoare cu aer cald, zama de păpăradă se face doar pe ploatăn, adica pe sobă.

„Asta-i mâncare de hotar: se face dimineaţa; într-o jumătate de ceas îi gata. Se face iute şi se duce pe hotar în bogot, într-o oală cu toartă şi capac. Se pune la soare, să stea zama caldă. Se mănâncă împreună cu mămăligă rece”, se arată în Gastronomia Sibiului.

Deci jumătate de ceas, nu mai mult. Și trecem la treabă. Slană sau șunca afumată, din cea bună, păstrată peste iarnă în pod, la rece, se taie felii, cât degetul de groase, și se rumenesc bine de tot, să prindă culoare și să-și lase gustul în puțin ulei.

Separat se bat ouăle. Cam 10 la număr. Cu sare și boia dar și un pic de mălai, ca să fie mai vârtoase. Și se prăjesc apoi alături de șuncă, în grăsimea lăsată în tigaie, pe ambele părți, apoi se taie cu furculița, în bucăți și mari și mici, cât să fie îmbucătura generoasă.

Acum facem zama. Care-i cât se poate de simplă. Apa cu oțetul se pun la fiert, cu bulion și lapte în care am încorporat vreo două-trei linguri de făină, ca să fie supa legată și să prindă consistență la fiert. După ce dă în clocot, se pune și păpărada cu șuncă prăjită și se adaugă aromele - usturoi bine pisat cu sare și tarhon tăiat mărut.

Se punea capacul pe oală și se ducea la câmp, cu un moț de mămăligă rece și tare, ca să sature gospodarul. Dacă-i sătul, sigur va munci cu spor!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *