De la sibieni invenție, dar se gătește și-n casele bănățenilor, zama de păpăradă sau papăradă, este o supă de ouă prăjite cu șuncă sau cu jumări numai bună pentru gospodarul flămând care merge la câmp. Și chiar dacă suntem în secolul gadgeturilor moderne, plite, aragazuri, cuptoare cu aer cald, zama de păpăradă se face doar pe ploatăn, adica pe sobă.
„Asta-i mâncare de hotar: se face dimineaţa; într-o jumătate de ceas îi gata. Se face iute şi se duce pe hotar în bogot, într-o oală cu toartă şi capac. Se pune la soare, să stea zama caldă. Se mănâncă împreună cu mămăligă rece”, se arată în Gastronomia Sibiului.
Deci jumătate de ceas, nu mai mult. Și trecem la treabă. Slană sau șunca afumată, din cea bună, păstrată peste iarnă în pod, la rece, se taie felii, cât degetul de groase, și se rumenesc bine de tot, să prindă culoare și să-și lase gustul în puțin ulei.
Separat se bat ouăle. Cam 10 la număr. Cu sare și boia dar și un pic de mălai, ca să fie mai vârtoase. Și se prăjesc apoi alături de șuncă, în grăsimea lăsată în tigaie, pe ambele părți, apoi se taie cu furculița, în bucăți și mari și mici, cât să fie îmbucătura generoasă.
Acum facem zama. Care-i cât se poate de simplă. Apa cu oțetul se pun la fiert, cu bulion și lapte în care am încorporat vreo două-trei linguri de făină, ca să fie supa legată și să prindă consistență la fiert. După ce dă în clocot, se pune și păpărada cu șuncă prăjită și se adaugă aromele – usturoi bine pisat cu sare și tarhon tăiat mărut.
Se punea capacul pe oală și se ducea la câmp, cu un moț de mămăligă rece și tare, ca să sature gospodarul. Dacă-i sătul, sigur va munci cu spor!
