Baghetă umplută cu vrăbioară de vită

  • Dificultate: Medie
  • 35 de minute
  • 2 porții

În caz că poftești la tartine, iată o rețetă mai specială și cu atât mai delicioasă. Îți propunem ca înainte de a felia pâinea (cum ai face în mod normal în cazul sandwich-urilor), să o umpli cu vrăbioară de vită prăjită în unt și ulei de măsline, iar apoi să ungi totul cu un sos de unt aromatizat și să lași la cuptor vreo 10 minute. Abia apoi taie în felii…

Ingrediente necesare pentru baghetă umplută cu vrăbioară de vită

250 grame vrăbioară de vită
2 lingurițe ulei de măsline
sare
piper
20 grame unt
2 căței de usturoi, sparți
½ baghetă
¼ cană unt topit
1 linguriță mărar, tocat mărunt
3 căței de usturoi, zdrobiți

Cum să prepari baghetă umplută cu vrăbioară de vită

  1. Unge carnea cu uleiul de măsline, apoi freacă pe ambele părți cu sare și piper.
  2. Încinge un pic de ulei într-o tigaie și prăjește vrăbioara 2-3 minute pe fiecare parte.
  3. Adaugă între timp untul și lasă-l să se topească, apoi pune și usturoiul spart. Ia de pe foc.
  4. Scobește bagheta pentru a-i scoate miezul și introdu carnea. Tai-o dacă este nevoie.
  5. Amestecă într-un castron mic untul topit cu mărarul și usturoiul zdrobit.
  6. Așază într-un vas de copt bagheta umplută și unge-o cu sos de unt topit.
  7. Lasă la cuptor 10 minute la 180ºC.
  8. Servește-o feliată, asezonată cu sosul rămas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *