Ingrediente necesare pentru crochete de somon și cartof
2 cartofi
200 grame somon
1 ou
1 lingură ulei
2-3 linguri mazăre
75 grame brânză Cheddar, rasă
sare
piper
Cum să gătești crochete de somon și cartof
- Înfășoară cartofii în folie de aluminiu și dă-i la cuptor timp de o oră, la 200 de grade Celsius.
- Taie somonul în bucățele mici și mută-le într-un blender împreună cu gălbenușul și uleiul.
- Pasează până când obții o pastă omogenă.
- Scoate cartofii din folie, înlătură-le coaja și pasează-i într-un bol mare folosind o furculiță.
- Adaugă mazărea, brânza Cheddar, pasta de somon și asezonează cu sare și piper.
- Amestecă până când omogenizezi.
- Formează crochetele și așază-le într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt.
- Dă-le la cuptor pentru 15 minute, la 190 de grade Celsius.
- Servește-le cu sosul tău preferat!