Crofne bănățene

Umflate și pufoase, crofnele sunt un desert specific nord-vestului Peninsulei Balcanice. Aromatizați-le cu vanilie, coajă de portocală și lămâie. Fiindcă sunt goale pe dinăuntru, pot fi umplute. Cu gem, cu frișcă, cu ce vă mai trece prin minte.
Ingrediente necesare pentru crofne bănățene
2 gălbenușuri
sare
250 ml lapte
100 grame zahăr
1 linguriță zahăr vanilat
1 linguriță coajă de portocală rasă
1 linguriță coajă de lămâie rasă
30 grame unt topit
1 linguriță drojdie uscată
500 grame făină
2 lingurițe ulei
Cum să prepari crofne bănățene
- Amestecă într-un castron gălbenușurile și laptele cu puțină sare.
- Amestecă și zahărul, zahărul vanilat, coaja de portocală și lămâie și untul topit.
- Completează cu drojdia și cu făina.
- Când începe să capete consistența unui aluat, frământă folosind mixerul pentru aluat.
- Unge un castron cu uleiul, transferă aluatul în el, acoperă cu o cârpă sau prosop de bucătărie și lasă la crescut până își dublează volumul.
- Întinde aluatul cu mâinile, unse în prealabil cu puțin ulei, astfel încât să aibă o grosime de aproximativ 1/2 de centimetru.
- Taie aluatul în discuri cu ajutorul unei forme rotunde pentru prăjituri cu diametrul de circa 3-4 cm. Nouă ne-au ieșit 18.
- Trece-le pe o tavă pentru copt, acoperă cu un prosop de bucătărie și lasă la dospit o jumătate de oră.
- Încinge două degete de ulei într-o tigaie, apoi prăjește crofnele pe ambele fețe până devin aurii.
- Scoate-le pe un șervet ca să se mai scurgă de ulei. Servește-le presărate cu zahăr tos.