Mini-pizze de mămăligă

  • Dificultate: Medie
  • 55 de minute
  • 3 porții

Mini-pizzele noastre se găsesc la îmbinarea dintre bucătăria tradițională românească și cea italiană sau mai bine zis, internațională, căci pizza aparține Lumii. Și încă ceva, este una din rețetele în care poți încerca să-i implici și pe cei mici. Oricum, fă mai multe, fiindcă vor dispărea destul de repejor.

Ingrediente necesare pentru mini-pizze de mămăligă

6-8 căni apă
sare
2 căni mălai
ulei de măsline
1-2 ardei grași, tăiați julienne
2-3 ciuperci, feliate
100 g mozzarella, rasă
100 g salam, felii subțiri
50 g bacon, prăjit
frunze de busuioc
fulgi de chili (opțional, pentru servire)

Cum să prepari mini-pizze de mămăligă

  1. Fă mămăliga, turnând mălaiul treptat în apa care fierbe cu puțină sare și având grijă să amesteci încontinuu până de îngroașe.
  2. Unge cu ulei de măsline o tavă mai mică sau un vas de copt și transferă mămăliga.
  3. Dă la cuptor 15 minute la 180⁰C.
  4. Călește ardeii grași cu un pic de ulei, apoi ia de pe foc.
  5. Călește și ciupercile.
  6. Folosind o formă rotundă pentru aluat, decupează mămăliga pentru a obține mai multe discuri.
  7. Așază discurile de mămăligă în tava de copt și pune pe ele mozzarella rasă. Adaugă deasupra ciuperci călite și/sau salam, ardei gras și bacon prăjit.
  8. Decorează cu busuioc, apoi dă-le la cuptor încă 10 minute la 180⁰C.
  9. Se pot servi cu fulgi de chili deasupra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *