Piept de pui cu piure de dovleac

  • Dificultate: Medie
  • 50 de minute
  • 2 porții

Pieptul de pui, mai suculent sau mai bine făcut, merge cu te-miri-ce. De data asta am înlocuit obișnuitul piure de cartofi cu unul de dovleac plăcintar. Aromatizăm garnitura noastră cu turmeric, dar nu lăsăm nici pieptul de pui fără aromă, așa că pentru el, vin alb, salvie și un sos. Durează mai puțin de 1 oră cu condiția să aveți deja pregătit dovleacul copt.

Ingrediente necesare pentru piept de pui cu piure de dovleac

300 g piept de pui
sare
piper
1/2 kg dovleac copt
1/3 cană lapte condensat
turmeric
sare
piper
40-50 g unt
salvie proaspătă
1/3 cană vin alb
1 lingură chutney de mango
pătrunjel (pentru garnisit)
germeni de broccoli (pentru garnisit)

Cum să prepari piept de pui cu piure de dovleac

  1. Taie bucățile de piept de pui în două și presară cu sare și piper.
  2. Pasează miezul de dovleac copt, amestecându-l cu laptele condensat, cu turmeric, sare și piper, după gust.
  3. Topește untul într-o tigaie la foc mic și rumenește pieptul de pui pe ambele părți.
  4. Pune salvia, apoi toarnă vinul alb și mai gătește astfel. Completează cu sosul de mango și mai amestecă.
  5. Dă la cuptor 15 minute la 180⁰C.
  6. Servește totul garnisit cu pătrunjel proaspăt și cu germeni de broccoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *