Cum să faci cartofi copți în 3 feluri

Cartoful, acest aliment nepretențios și versatil, este unul dintre cele mai consumate ingrediente, sub formă de garnituri sau ca bază pentru cele mai diverse mâncăruri. Dar înainte de a te apuca să gătești mâncăruri care conțin ingredientul „cartof”, este bine să te asiguri că stăpânești cea mai simplă metodă de preparare a sa, coacerea.

Cartofii sunt o sursă importantă de energie prin carbohidrații pe care-i conțin, vin la pachet cu vitaminele C și B6 și au potasiu mai mult decât bananele. Nu au sodiu, nu au grăsimi, iar o porție din acest dar al Americii precolumbiene se consideră îndeobște a fi un cartof de mărime medie, copt sau fiert, care are cam 110 calorii. Dar câți dintre noi se uită la porții? Mai bine hai să vedem cum îi coacem.

Cartofi copți la cuptor

Ei bine, metoda clasică pare să dea cele mai bune rezultate în ceea ce privește gustul „produsului finit”. Asta pentru că oferă un miez aproape cremos și o coajă „cu cranț” pe care nu puțini o consumă (e nutritivă și e gustoasă).

1. Mai întâi spală cartofii foarte bine, mai ales dacă ai de gând să consumi și coaja comestibilă. Între timp, încălzește cuptorul la 150ºC

2. Atunci când se coc în cuptor, cartofii pot exploda! Nu este obligatoriu, însă pentru a evita eventualele neplăceri, este bine să-i înțepi cu ceva înainte, cu o furculiță de exemplu.

3. Unge cartofii cu ulei de măsline. Pasul acesta este necesar mai ales pentru a obține coaja crocantă și comestibilă despre care vorbeam înainte. Dacă tot i-ai dat cu ulei poate îi și asezonezi. Ne gândim nu doar la sare, ci și la piper, oregano, rozmarin, boia, chili și altele asemenea. Poți folosi și diverse topping-uri: cașcaval de exemplu, care se va topi peste cartofi. Aici poți lăsa imaginația să-ți zburde.

4. Bagă cartofii la cuptor în tava tapetată cu hârtie de copt. Lasă-i cel puțin 45 minute, după care poți verifica dacă sunt gata înțepându-i cu o furculiță. Furculița trebuie să intre ușor până în adâncime.

Cartofi copți în folie de aluminiu

Aici este vorba tot despre coacere la cuptor numai că va trebui să învelești fiecare cartof în folie. Diferența este că nu vor mai avea coajă crocantă, iar după ce-i scoți din cuptor se vor păstra calzi mai mult timp.

Cartofi copți la microunde

Știm că unii vor strâmba din nas și poate că au și ei dreptatea lor, dar dacă vrei viteză, atunci apelează la cuptorul cu microunde. Și de data aceasta coaja va ieși moale.

1. Și în acest caz va trebui să speli bine cartofii și să-i înțepi cu o furculiță.

2. Poți să-i ungi și acum cu ulei de măsline sau cu un pic de unt și să-i asezonezi cum crezi de cuviință.

3. Pune-i la microunde pe o farfurie termorezistentă, dă puterea la maximum și lasă-i 5 minute.

4. Scoate-i și întoarce-i, apoi mai lasă-i 2-3 minute, după care va trebui să-i înțepi cu furculița ca să vezi dacă-s gata. Poți să faci asta la intervale de 1 minut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *