Cum să topești unt

Când faci prăjituri, creme sau clătite americane ai aproape întotdeauna nevoie de unt topit. Îl găsești printr-o mulțime de rețete, pentru că e necesar la prepararea deserturilor pufoase și aromate. Dar cum topești untul?

Când vorbim despre unt topit nu ne referim la untul ținut la temperatura camerei. Și acela este necesar la unele preparate, dar este folosit diferit de untul topit. Untul topit trebuie să fie cu adevărat lichid.

Untul poate fi topit pe aragaz, în cuptor sau în cuptorul cu microunde. Chiar dacă e ușor de topit la microunde, nu toată lumea are un astfel de cuptor și nu toată lumea agrează această metodă.

Varianta clasică este să-l topești pe aragaz, într-un vas cu fundul gros, care distribuie căldura uniform.

Cum să topești unt pe aragaz în 8 pași

1. Alege vasul potrivit

Ca să topești unt, ai nevoie de un vas cu fundul gros, pentru că acesta ajută la distribuirea uniformă a căldurii. În felul acesta, e mai ușor să topești untul fără să-l arzi. Poți folosi o tigaie sau o cratiță mică, cu fundul gros.

2. Potrivește focul

Untul are un punct de ardere scăzut, adică se arde (sau se afumă) la o temperatură mică. De aceea, untul nu trebuie topit la o temperatură ridicată, pentru că aroma și culoarea lui vor fi afectate.

Pornește aragazul la foc mic sau mediu spre mic. Untul devine lichid la 27°C – 36°C.

3. Taie untul în bucăți mici

Căldura pătrunde cu greu în centrul bucăților mari de unt, așa că nu e recomandat să pui tot pachetul în vas, pe aragaz. Taie untul pe care vrei să îl topești în bucăți mai mici, de dimensiuni aproximativ egale. Cu cât expui o suprafață mai mare la căldură, cu atât untul se va topi mai repede și mai uniform. Nu trebuie să respecți anumite dimensiuni, folosește-ți instinctul!

4. Supraveghează untul

Pune bucățile de unt în vasul de pe aragaz. Cât timp untul stă pe foc, supraveghează-l! Untul se poate arde mai repede decât îți imaginezi, așa că e bine să stai cu ochii pe el.

5. Amestecă

Folosește o spatulă sau o lingură de lemn pentru a amesteca și întinde untul pe tot fundul vasului, în timp ce se topește.

6. Ia-l de pe foc la timp

Când trei sferturi din unt s-a topit, ia vasul de pe foc și continuă să amesteci până când se topește complet. Dacă mai rămân bucăți netopite, pune vasul din nou pe aragaz pentru 30 de secunde și amestecă.

7. Opțional: caramelizează untul

Dacă vrei ca untul topit să aibă o ușoară aromă de nucă și să fie puțin afumat – unele rețete cer unt caramelizat – atunci ține untul mai mult pe foc, până când începe să facă spumă și să devină maroniu pe margini. Atunci este momentul să-l iei de pe foc  și să amesteci continuu, până când se face de culoarea chihlimbarului maro.

8. Toarnă-l

Când ajungi la consistența și culoarea dorite, toarnă untul într-un vas păstrat la temperatura camerei, apoi folosește-l în rețeta dorită.

Momentul în care te oprești din a topi untul ține de preferința personală, dar și de experiență. În timp, vei putea identifica momentul perfect când să iei vasul de pe foc, pentru că untul trece foarte rapid de la “topit” la “caramelizat” și, apoi, la “ars”. Untul ars nu este bun și va schimba rezultatul final al rețetei tale.

Sunt Raluca și nu suport puful de pe piersici. De aceea, de fiecare dată când mănânc o piersică, o decojesc. Blasfemie? Poate. Dar sunt de părere că trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să te simți bine. Iar asta include și mâncarea.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *