Nu cred că există cineva care să nu fi simțit, pe scara blocului în care locuiește, ce înseamnă ca un vecin să prăjească pește. Iar dacă vecinul a ales macroul, atunci este posibil ca și cei de peste drum să capete brusc poftă de pește prăjit. Sau să se oripileze. Depinde de bilă. Pentru toți cei care vor să scape de miros, dar și să mănânce un pește gustos, cu puține oase, avem soluția mai jos.
Plecăm de la axioma că orice fel de pește merge de minune cu lămâie. Așa că citrica cea galbenă și acră ne salvează de la făcut miros în casă. Ce vom pregăti nu mai este prăjit, ci răsfățat pe grătar, într-o înăbușeală în suc propriu cu aromă, ați ghicit, de lămâie. Macroul eviscerat și de preferat fără cap – atenție, nu spălați peștele sub jet de apă caldă, altfel îi vor ieși oasele din carnea de pe burtă – își va combina gustul unic cu aciditatea citricei, dar va prinde și o aromă specială dată de caramelizarea lămâii pe grătar.
Deci, pe scurt, se ia o folie de aluminiu lungă de 30-40 de centimetri, în funcție de mărimea macroului, se așterne un strat de felii de lămâie peste care se așază peștele sărat și piperat. Burta, evident, o umplem tot cu bucăți de lămâie, iar pe deasupra îl învelim, ați ghicit, din nou cu felii de lămâie. După gust, își pot găsi loc și ierburi aromatice. Se înfofolește mumia cu atenție, ca să nu scape zeamă de la pește, că fumul ce se va forma nu va mai fi scos nici cu cea mai puternică hotă, nici cu toate ferestrele casei deschise.
7-8 minute durează chinul macroului pe fiecare parte, până ce se feliile de lămâie se vor carameliza și vor aroma exteriorul, iar cele din interior vor da suculență. Doi cartofi tăiați cubulețe și fierți natur, puțin pătrunjel tocat și presărat, ceva ulei de măsline ori un pic de unt și chiar… zeamă de lămâie, iar masa este gata. A, nu încă. Fiind pește, trebuie să înoate, deci se cere un vin alb, de preferat sec, dar merge și demisec. Simplu sau șpriț. Depinde cât de sete vă e. Poftă bună!
