Plăcinte în filme (și un serial) americane

The pie, plăcinta de dincolo de Atlantic, este ceva extrem de american chiar și pentru americani, mai cu seamă sub formele ei dulci de apple pie (plăcinta de mere), blueberry pie (de afine), pumpkin pie (de dovleac), pecan pie (cu nuci pecan) și cherry pie (de cireșe sau vișine). Atât de americană este, că a ajuns vedetă în filme. Și ce roluri joacă…

Vom încerca să evităm exemplificările din cele mai populare filme. Succes de box-office înseamnă arareori un film foarte bun sau mai reușit; calitatea aceasta o întâlnim mai mult prin seriale. Părerea mea. Înțelegem că cele mai “populare” filme fac deliciul multora, dar Web-ul e saturat dacă vrei să afli mai multe despre (plăcintele din) ele. Noi vom căuta câteva producții care credem că au ceva de spus. Producții pe care nu le întâlnim neapărat în categoria succeselor la încasări, ci pe care le regăsim mai degrabă printre acele filme mai low-profile, bune ca plăcintele. Deci, patru filme reușite și un serial legendar.

Începem cu Big Night (1996), unde, în încercarea de a-și salva restaurantul, doi frați italieni (Primo și Secundo) din New Jersey organizează o masă de proporții a cărei vedetă devine uber-plăcinta timballo. Cunoscută și ca timpano, este înaltă ca formă, asemănătoare timpanului de orchestră, fiind o specialitate italiană complicată, plină cu de toate, așezate în straturi și învelite într-un aluat de plăcintă. Cu cuvintele bucătarului Primo, pasionat până la absurd de arta sa și urând compromisul, “Timpano este o plăcintă cu un aluat special. (…) iar înăuntru se găsesc cele mai importante lucruri din lume”(1). De la minutul 41, pe muzică sud-italiană (Matteo Salvattore), asistăm la pregătirea aluatului și a umpluturii, în care ingredientele principale sunt pastele penne făcute de la zero de cei doi frați, sosul de roșii, ouăle fierte și chiftelele. Reacțiile mesenilor atunci când gustă din mâncarea lui Primo și mai ales din pantagruelicul timpano, justifică crezul acestuia: “Să mănânci mâncare bună înseamnă să fii aproape de Dumnezeu”(2).

Primo explicând cum vine treaba cu timpano.

My Blueberry Nights (2007) este un film cu nume de umplutură (de plăcintă) și chiar ridică plăcinta la alt nivel. Aici pie-ul își face loc mai întâi într-o conversație despre viață dintre el și ea. În discuția despre sens și alegeri de viață, el apelează metaforic la plăcintele și prăjiturile din cafeneaua sa: cheesecake-uri, plăcinte cu mere, prăjitura-plăcintă cu piersici (peach cobbler), prăjitura cu mousse de ciocolată și plăcinta cu afine din care îi servește și ei cu înghețată. Imaginea tematică din prima parte a filmului, cu înghețata topindu-se peste umplutura de afine, este repetată la sfârșit, transformând o “simplă” plăcintă gustoasă nu doar în preludiul unei căutări de sine, ci și în mediator erotic al unei iubiri incipiente bazate pe comunicare și înțelegerea adâncă a celuilalt.

Apoi avem Labor Day (2013). O găleată cu piersici un pic răscoapte lăsată de un vecin prilejuiește un episod culinar învecinat și el cu erotismul, undeva într-un orășel american. Este un alt moment de preludiu al plăcintei. Gătirea acesteia de către cei doi protagoniști, Adele (Kate Winslet) și Frank (Josh Brolin), este însoțită de excelente sfaturi culinare legate în special de pregătirea cu atenție a aluatului(3). Probabil cel mai interesant sfat dat de misteriosul evadat priceput (și) la bucătărie este acesta: “Dacă dai prea multă atenție rețetei, nu mai simți. E ca atunci când te apuci să citești o carte despre grădinărit când tot ce ai de făcut este să-ți sufleci mâinile și să te apuci de treabă”(4).

Momentul gătirii acestei speciale peach pie este presărat cu metafore și semnificații(5), cu know-how și cu o atenție pentru detalii care ne duc parcă cu gândul la o artă japoneză. Ca pentru a întări cele spuse până acum, la sfârșit, înainte de a lăsa tava la cuptor, el ia furculița și înțeapă aluatul de deasupra doar într-o parte și într-un anumit fel, semnându-se parcă. De pe margine și parcă dându-și tacit acordul, băiatul adolescent al femeii asistă la povestea de iubire de 5 zile dintre mama sa singură și vulnerabilă și bărbatul care se dovedește un adevărat father figure. Totul se curmă brusc cu prinderea celui din urmă. Peste ani băiatul va deschide o plăcintărie, iar povestea celor doi se reînnoadă, bineînțeles după ce Frank își ispășește cuminte pedeapsa, că deh…

Se vede plăcinta? E de piersici.

Shhht! I am inventing a new pie in my head ar putea fi motto-ul pentru Waitress (2007). Este un film în care plăcinta este mai mult decât ingredientul principal. Este the star of the show. Ospătăriță la Joe’s Pie Diner, într-un colț de American South și un fel de geniu al plăcintelor, Jenna (Kerri Russell) își găsește refugiul în fața greutăților unei căsnicii foarte problematice, printre plăcinte. Fiecare plăcintă creată de ea era inspirată din evenimentele de zi cu zi, primind și un nume pe măsură. De fapt, în micul restaurant-cafenea-patiserie se servea în fiecare zi un nou tip de plăcintă, întotdeauna creată de inepuizabila Jenna.

Când protagonista află cu stupoare că e însărcinată, creează în minte plăcinta “Nu vreau copilul lui Earl” (I don’t want Earl’s Baby Pie) numită și plăcinta “Bebeluș rău” (Bad Baby Pie), un quiche cu ouă, brânză Brie și șuncă afumată. Pe tot parcursul filmului, împletindu-se fericit cu acțiunea, plăcintele Jennei sunt presărate pretutindeni: “Zvâc în pantaloni” (Kick in the Pants) cu cremă de scorțișoară, “Îmi urăsc soțul!” (I hate My Husband) cu ciocolată amară și caramel, “Mă îndrăgostesc” (Falling In Love) cu mousse de ciocolată, “Copilul plânge disperat toată noaptea și-mi distruge viața” (Baby Screaming Its Head Off in the Middle of the Night and Ruining My Life) un cheesecake new-yorkez cu nuci pecan și nucșoară stropite cu brandy, “Ratată gravidă jalnică și văicărită” (Pregnant, Miserable, Self-Pitying Loser) cu umplutură de ovăz (oatmeal) și tort de fructe, totul flambat, “Dansatorul spaniol” (Spanish Dancer) cu crustă de cartofi.

Refugiul temporar într-o relație intensă cu ginecologul ei este încă un prilej pentru apariția de noi plăcinte: “Plăcinta cu dovleac obraznică” (Naughty Pumpkin Pie), “Earl o să mă omoare fiindcă am o relație extraconjugală” (Earl Murders Me ‘Cause I’m Having an Affair) cu afine și zmeură cu aluat cu ciocolată, “Nu pot să am o relație extraconjugală pentru că nu e bine și nu vreau să ma omoare Earl” (I Can’t Have No Affair Because It’s Wrong And I Don’t Want Earl To Kill Me) cu cremă de vanilie și banane…

Plăcinta ei specială “Oaza de ciocolată cu căpșuni” (Jenna’s Special Strawberry Chocolate Oasis) este preferata patronului ei, un bătrânel binevoitor care-i explică Jennei ce înseamnă pentru ceilalți de fapt, aparent simplele plăcinte create de ea: “Nimeni nu face plăcinta de ciocolată cum o faci tu. Miercuri este mereu ziua mea preferată, fiindcă apuc să mănânc și eu o felie din ea. Mă gândesc la ea de cum deschid ochii. Plăcinta aia ar putea să rezolve toate problemele omenirii. O minunăție. Felul în care se simte fiecare aromă rând pe rând, precum capitolele unei cărți. Mai întâi o aromă exotică de condiment, abia simțită. Iar apoi ești inundat cu ciocolată, neagră și amăruie întocmai ca o veche poveste de dragoste. Și la sfârșit, căpșunile; cu gustul pe care ar trebui să-l aibă mereu căpșunile, dar pe care abia acum îl afli.”(6) Ghiciți cine va prelua până la urmă cafeneaua.

Jenna înnebunind Sudul cu plăcintele ei

Încheiem cu un serial legendar: Twin Peaks (1990-1991) cu care plăcinta intră în zona suprarealistă. Și o face odată cu primele scene în care apare detectivul FBI Dale Cooper (Kyle MacLachlan) la volanul mașinii sale, îndreptându-se spre Twin Peaks pentru a ancheta cazul fetei ucise, dictând meticulos în reportofon date și indicații. Printre acestea, și cina luată la ultimul han de pe traseul său: “sandvici cu ton și pâine integrală, o felie de plăcintă de vișine și o cafea. O mâncare dată naibii, Diano! Dacă ajungi vreodată pe-aici să știi că merită să te oprești.” (tuna fish sandwich on whole wheat(bread), slice of cherry pie, and a coffee. Damn good food, Diane! If you ever get up this way that cherry pie is worth a stop.) Este mâncarea bună a Americii profunde și, în plus, ni se amintește cât de tradițională este plăcinta pentru America.

Dar în episodul 2 aflăm că plăcinta din Twin Peaks este la fel de bună, dacă nu chiar mai bună. Apropo, la ei, sour cherries adică vișinele sunt supranumite și pie cherries, deci făcute parcă pentru plăcinte. Apoi, în episodul următor, aflăm că soția doctorului Hayward știe să gătească huckleberry pies (un fel de coacăze specifice Americii de Nord). Aceste tipuri de plăcinte, dar mai cu seamă cea de cireșe/vișine, se vor comanda de acum înainte pe tot parcursul serialului, cu sau fără înghețată de vanilie deasupra, dar de obicei lângă o cafea sau două. Însuși co-creatorul serialului, David Lynch, joacă într-un episod, având rolul unui șef FBI mai tare de urechi care sosește la rândul său în Twin Peaks. Când apucă să guste din plăcinta de vișine face și el o pasiune pentru plăcinta-inspirație. Și nu numai inspirație. S-a scris și de simbolismul cherry pie-ului, care ar face referire la tânăra victimă Laura Palmer cu o parte dulce, arătată lumii și cunoscută comunității din orășelul de munte și cu una mai “acrișoară”, anume legăturile cu dubioșii locului, prostituția, consumul de cocaină. Putem extinde afirmația la orice personaj din serial. Iată ce a devenit plăcinta!

Se mai spune pe la ei despre plăcinta de vișine/cireșe că ar fi plăcinta perfectă pentru vară (summer pie), deci vă urăm vară frumoasă! Eventual, poate încercați și să vedeți filmele(8).

Mănâncă repede până nu vine FBI-ul! John Morton, CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons

_____________________
(1) Timpano is pasta. With a special crust. And it is shaped like a drum. Like a timpani drum. And inside it are the most important things in the world.
(2) To eat good food is to be close to God. (…) The knowledge of God is the bread of angels. I am not sure what this means but it is true, anyway.
(3) Now, the filling is easy. What I want to talk about is crust. You’ve got to keep your ingredients cool… (If) The phone rings while you’re making a crust, just let them call you back. (…) Pie crust is a very forgiving thing… You can make all kinds of mistakes, but don’t forget the salt. (…) Yeah, before it gets too warm. Keep everything cool. (…) Now, don’t over-handle. You want it right on the verge of crumbling at any moment. (…) People buy all these fancy gadgets but sometimes the best tool is attached right there to your own body.
(4) Pay too much attention to recipes and you forget how to feel. It’s like reading a book on gardening when all you got to do is get dirt underneath your fingernails.
(5) Hot day like this is challenge enough. (referitor la ingrediente, dar nu numai la ele) (…) Scatter a little tapioca, like salt over an icy road. Cure for a soggy crust. (…) (la adăugarea umpluturii) Make a little mountain out of it… Scatter cinnamon…
(6) Nobody makes strawberry chocolate pie the way you do. Wednesday’s my favorite day of the week, ’cause I get to have a slice of it. I think about it as I’m waking up. Could solve all the problems with the world, that pie. A thing of beauty. How each flavor opens itself, one by one, like a chapter in a book. First, the flavor of an exotic spice hits you, just a hint of it. And then you’re flooded with chocolate, dark and bittersweet, like an old love affair. And finally, strawberry; the way strawberry was always supposed to taste, but never knew how.
(7) Ospătărița: – Do you want more pie? Gordon Cole de la FBI: – Yes I would mrs. Johnson, and a piece of paper, and a pencil! I plan on writing an epic poem about this gorgeous pie!
(8) Asta dacă v-ați săturat și voi de filmele “de succes” cu acțiune trasă de păr, superefecte de dragul efectelor și atât, clișee și stângisme până la refuz.