Campionii gustului: blonda (berea) și musculosul (ciolanul)

Ciolan în bere Foto: David Monniaux / Wikimedia Commons
Citește mai multe articole despre

În România, când spui ciolan, mintea fuge imediat la… ciolan afumat cu iahnie de fasole. Sau neafumat, dar cu fasole. Sau cu varză călită.

Merge și la ciorbă, dar are multă carne, Și numai gândul la așa festin provoacă un reflex pavlovian. Dar ce-ar fi dacă am găti ciolanul în bere? Imaginați-vă, șorici crocant, carne suculentă și un pic de grăsime dulce. Așa ceva, doar la Praga sau Berlin găsiți, dacă nu vreți să vă gătiți singuri.

Ciolanele și-au găsit mereu loc în bucătăria românească. După sacrificarea porcului de Crăciun, mergeau cumințele în pod la afumat lent, pentru a se transforma apoi în mâncare consistentă alături de cele mai folosite legume, fasolea și varza.

Proaspete, cioanele erau folosite la mezeluri, fiind considerate calitatea întâi, grație cantității mari de carne și a conținutului relativ redus grăsime. Tocmai de aceea, cehii, dar și nemții i-au găsit un loc de cinste la masă, pregătindu-le la cuptor în sos de bere și fără să facă risipă de alte arome. Este exemplul tipic de slow-food. Cel puțin trei ore, dacă nu patru, își arde păcatele ciolanul în drumul lui de desăvârșire a gustului.

Are nevoie doar de sare, piper și puțină boia, pentru o urmă de gust de afumat. Înainte de a se băga la cuptor, se pune, opțional, pe un pat de ceapă roșie, și se stropește fără zgârcenie cu bere. Moderniștii îl înfoliază, de teamă că la cuptor nu s-ar pătunde până la os, iar alții îi mai dau o fierbere înainte, cu piper și dafin pentru gust. Cel mai bine e doar să fie bine pârlit de păr, astfel încât șoriciul copt să nu ne facă surprize neplăcute la înghițit.

Din jumătate în jumătate de oră, se întoarce și se stropește cu bere, până când va căpăta o culoare arămie. Iar ca un sfat, când turnați ultima dată bere, ungeți ciolanul cu puțină miere. Va deveni crocant și dulce în exterior, iar carnea va fi suculentă.

Nu aruncați zeama rămasă în tavă, reduceți-o pe aragaz, apoi strecurați-o, va fi un sos nemaipomenit!

Cu o garnitură de cartofi copți cu rozmarin, cu hrean, cu mujdei, cu murături, cu varză călită sau chiar și cu paste, merge de minune. Dar nu așa de bine cum merge cu un pahar de bere. Ideal ar fi pragheză, că și așa sunt campionii blondelor pils și premium pils, dar să știți că nu se supără nimeni dacă e nemțească. Sau românească, pentru că oricum tot de la ei avem rețetele și-i și mai ieftină.

Opțional, dar numai opțional, există varianta ca în timpul gătirii berea să fie înlocuită cu vin. Dacă e alb, carnea își păstrează culoarea, dar nu ia mult din aroma licorii, iar dacă e roșu, aroma devine mai pronunțată, dar și carnea își schimbă culoarea, Alegerea e a fiecăruia!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *