Pentru gurmanzi este întruchiparea idealului gastronomic. Pentru pofticioși este îndemn la răsfăț, iar pentru cei mai sclifosiți aduce suficiente arome pentru a-i determine să guste măcar. E semn de belșug în farfurie, deși n-are ifose de artă culinară. Ca un flăcău de la munte ce nu știe carte, dar se bate parte-n parte cu ursul. Să nu ne mai întindem la vorbă și să gustăm, pardon, să vorbim, de tochitura moldovenească.
Este la fel de emancipată ca un elefant care intră într-un magazin cu cristale. Nici cu dietele nu se împacă. Dar deloc. Că de, e vorba de porc, și nu oricum, ci prăjit. Gustos, nevoie mare, și neapărat cere vin. Vin zvelt, dar puternic, și suficient de aromat cât să curețe rămășițele.
O rețetă scrisă, un îndrumar, un regulament nu există. Fiecare bucătar îți face propria rețetă. Știe unde vrea să ajungă, dar fiecare pe cărarea lui. Ba din carne grasă, ba din carne slabă. Ba pune, ba nu pune organe, ba cu brânză telemea, ba cu brânză de burduf. Și uite așa, m-am dat de gol cu ingredientele pe care le găsiți și aici.
Într-un fel, e ca la pomana porcului. Dar cel mai bine este ca bucățile să fie tăiate din pulpă sau spată, ori ceafă sau piept, nici slabă, nici grasă, cât să se topească și să dea gust, cât timp carnea își duce caznele lumești la îndeplinire, în ceaunul încins. Și nu singură, ci cu bucăți nu tocmai mici de cârnați de casă, afumați, cu ceva ficat, și ceva rinichi. A, să nu uităm secretele. Nu prăjiți în ulei, ci în untură. Și nici nu fierbeți carnea înainte, ca să se facă mai repede și mai ușor, că-și pierde din gust.
Ca și în descrierea de mai sus, ultimii care ajung în ceaun sunt rinichii și ficatul, evident, tăiați în bucăți mici. Și, când minunea de ceaun cu tot ce a fost îndesat în el e aproape gata, zdrobiți repede vreo 10 căței de usturoi, frecați-i cu sare și îndoiți mujdeiul cu apă, apoi aruncați cu un aer de superior aroma picantă peste cărnuri.
Cu toată sinceritatea vă spun că farfuria se umple cu… polonicul. Un polonic de mamăligă, două de tochitură din ceaun și ceva untură, ca să ungă gâtlejul. Peste mămăligă va trona întotdeauna un ou țărănesc (spart în apa care clocotește și lăsat să fiarbă nu mai mult de trei minute) și totul se ninge cu telemea sau cu brânză de burduf rase.
Carafa de vin trebuie să fie nelipsită. Și să fie cât mai mare, cu vin rece din pivniță, din butoi căruia abia i s-a dat cep. Vin viu și zburdalnic, tânăr și arțăgos, cu arome proaspete. Hai să trăim și când ne-o fi mai rău, așa să ne fie!
