Mănânci ciuperci? Ai șanse mai mari să nu ajungi la demență

Mănânci ciuperci? Ai șanse mai mari să nu ajungi la demență
Citește mai multe articole despre

Persoanele în vârstă care mănâncă ciuperci de mai mult de două ori pe săptămână au șanse mai mari să nu ajungă la demență, arată un studiu recent. Riscul de a dezvolta deficit cognitiv minor, care este primul pas până la demență, scade cu 50% în cazul acestor persoane.

Deficitul cognitiv minor (mild cognitive impairment) sau MCI este depistat de către medici atunci când capacitatea cognitivă a unei persoane începe să scadă, când apar pierderi de memorie mai mari decât cele firești, asociate îmbătrânirii. Deși nu toate persoanele cu MCI evoluează spre demență (cea mai frecventă fiind boala Alzheimer), majoritatea ajung acolo, mai devreme sau mai târziu.

Studii recente arată, însă, că persoanele în vârstă care mănâncă mai mult de două porții de ciuperci pe săptămână au șanse cu 50% mai mari să scape de deficitul cognitiv minor. O porție a fost stabilită ca fiind 3/4 cană de ciuperci gătite, cântărind în jur de 150 de grame. Așadar, două porții ar însemna aproximativ o jumătate de farfurie de ciuperci gătite.

Totuși, studiul arată că, chiar dacă nu depășesc 300 de grame de ciuperci gătite pe săptămână, persoanele care mănâncă ciuperci săptămânal prezintă un risc mai mic de a face MCI.

De ce e bine să mănânci ciuperci

„Legătura este una surprinzătoare și încurajătoare. Se pare că un singur ingredient, care e disponibil în mod obișnuit pentru oricine, poate avea un efect puternic asupra declinului cognitiv”, a spus Lei Feng, profesorul care a condus studiul de la Universitatea Națională din Singapore.

Studiul a durat șase ani și a fost realizat în perioada 2011-2017, colectând date de la peste 600 de chinezi din Singapore, cu vârste de peste 60 de ani, potrivit sciencedaily.com.

În studiu au fost menționate șase ciuperci întâlnite frecvent în Singapore. Acestea sunt: enoki sau enokitake (aceasta fiind forma cultivată; la noi în țară, acest tip de ciupercă se numește, popular, picior de catifea, ciupercă de iarnă sau ciupercă de miere), pleurotus, shiitake, champignon, dar și ciuperci uscate sau ciuperci la conservă. Totuși, este posibil ca și alt tip de ciuperci să aibă efecte benefice asupra funcțiilor cognitive ale creierului.

 

Sunt Raluca și nu suport puful de pe piersici. De aceea, de fiecare dată când mănânc o piersică, o decojesc. Blasfemie? Poate. Dar sunt de părere că trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să te simți bine. Iar asta include și mâncarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *