Îți place hummusul, l-ai făcut și tu acasă, dar parcă nu a ieșit cum trebuie? Nu mai este nevoie să mergi la restaurante ca să găsești gustul perfect. Nimic nu se compară cu un hummus cremos, făcut în casă chiar de tine.
Hummusul este un preparat foarte popular în Orientul Mijlociu, care a devenit din ce mai apreciat și la noi în țară. Se face din numai câteva ingrediente, iar la rețeta de bază trebuie doar să mai “adaugi” câteva trucuri pentru a obține gustul perfect.
Câteva trucuri pentru a obține un hummus perfect:
- Pentru a avea parte de un plus de aromă și de un gust autentic poți înlocui jumătate din cantitatea de ulei cu iaurt grecesc.
- Chiar dacă durează mai mult, îți recomandăm să folosești năut uscat pentru a obține un gust bun. Acesta trebuie lăsat peste noapte la hidratat și abia apoi pus la fiert. Dacă alegi năutul uscat ai chiar și un beneficiu: îl poți fierbe cât vrei tu, deci vei putea controla și textura preparatului final.
- De cele mai multe ori alegem năutul din conservă pentru a nu avea de-a face cu cojile. Dar când fierbi năutul, adaugă puțin bicarbonat de sodiu în apă: acesta va înmuia cojile și le vei putea încorpora mai ușor în hummus. Un alt secret pentru îndepărtarea rapidă a cojilor este să le freci între degete.
- Chiar dacă ai fiert năutul și nu ai avut timp să faci hummusul, iar acum boabele s-au răcit, nu este nicio problemă. Noi îți recomandăm să încălzești puțin boabele înainte de a le adăuga în blender. Ca să obții mai rapid pasta pe care o dorești ai nevoie doar de 30 de secunde de încălzire la microunde a boabelor de năut.
- Pentru a avea un hummus perfect, ai nevoie de ingrediente de calitate, deci de o pastă de tahini bună. Dacă însă pasta de susan nu îți place, o poți înlocui cu boabe de fasole albă, înmuiate.
- Încearcă să nu exagerezi cu usturoiul. Gustul acestuia va fi mai puternic după ce ai terminat hummusul și l-ai lăsat o perioadă să se “odihnească”, deci ai grijă la cantități.
La pasta ta de hummus mai poți adăuga, în funcție de preferințe, pătrunjel tocat mărunt, pesto cu busuioc, semințe de pin, măsline negre sau chiar brânză feta. Ce spui? Acum ai din nou curajul să încerci?