Cum să spargi nuca de cocos

Pe cât este de dură și de lemnoasă la exterior, pe atât de bună și de nutritivă este nuca de cocos la interior. Nu este un lucru chiar ușor să o spargi, mai ales dacă nu umbli cu maceta după tine. Dacă vrei să afli cum poți să ajungi la interiorul delicios chiar la tine în bucătărie, citește mai jos și vezi filmulețul făcut de noi.

O seamă de studii au arătat că oamenii din țările în care se consumă multă nucă de cocos stau bine cu sănătatea. Acest fruct exotic și special ar conține, potrivit unui studiu publicat în 2006 de Ceylon Medical Journal, un tip de grăsime care ajută la slăbit. Da, ai citit bine. Unde mai pui că este bogată în fibre; cam 7 grame la o cană de fruct ras. În aceeași cană vei mai găsi și 60% din necesarul zilnic de mangan, pe lângă cupru, seleniu, potasiu, fier, fosfor, magneziu și zinc.

1. Întâi și întâi, ai nevoie de un fruct proaspăt! Poți verifica asta agitând nuca în dreptul urechii. Dacă auzi lichid înăuntru, e bine. Poți să arunci o privire și la cele 3 orificii care se află la unul din capetele fructului, ca să vezi dacă nu s-a format mucegai.

2. Acum, mare grijă, trebuie să găurești cele 3 orificii. Pentru asta ai nevoie de ceva ascuțit, dur și lung, cum ar fi o șurubelniță sau o frigăruie mai solidă din metal. Dacă nu poți sfredeli, ajută-te de un ciocan. Vrem să străpungem fructul și să ajungem la interiorul plin cu lichid.

3. Scurge lichidul într-un pahar. Gustă-l să vezi cum e; trebuie să fie dulce. Dacă e, atunci poți deja să-l bei cu încredere.

4. Încălzește cuptorul cam pe la 200ºC, apoi pune nuca înăuntru timp de 15 minute. Când o scoți, las-o un pic să se răcească.

5. Poate că a crăpat deja, poate că nu, oricum, lovește-o cu ciocanul pentru a o desface.

6. Scobește pulpa, descojește-o, apoi rade-o. Asta dacă nu cumva vrei s-o mănânci așa.

Încă una la rând? Hai, că nu e greu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *