Popeye marinarul știa el ce știa. Spanacul este un aliment grozav pe care îl poți folosi în nenumărate feluri în bucătărie. Ca să profiți la maxim de pe urma lui, ți-am pregătit un ghid despre spanac.
Spanacul este o plantă perenă care a apărut inițial în Asia centrală și de vest, dar care și-a cucerit popularitatea în toată lumea, în anii ’30m datorită benzilor desenate și desenelor animate cu Popeye marinarul. Nu e ciudat? Cum un singur desen pentru copii poate schimba obiceiurile alimentare? Popeye și-a atribuit forța fizică considerabilă consumul de spanac, care se presupunea că este bogat în fier. Iar popularitatea desenului a făcut ca vânzările de spanac să crească fulminant. Un studiu din 2010 a dezvăluit că cei mici consumau mai multe legume în general după ce se uitau la Popeye. Și astfel, oamenii au început să experimenteze cu spanacul în bucătărie. Ceea ce vom face și noi, cu acest ghid despre spanac.
O altă informație ciudată: numele spanacului vine de la „leguma spaniolă”, așa cum se numea în Anglia acum multă vreme.
Ghid despre spanac: cum, când și de ce să mâncăm?
Beneficiile pentru sănătate
În ciuda a ce credem, spanacul proaspăt nu conține atât de mult fier și calciu. Însă avantajele lui sunt altele: este foarte bogat în vitaminele A și C, excelente pentru toți. Spanacul conține de asemenea acid oxalic, care scad absorbția fierului și calciului în organism atunci când îl consumăm proaspăt. Atunci când îl gătim, însă, chiar și puțin, acidul este distrus, așa că putem avea parte de mai multe beneficii pentru sănătate.
Spanacul conține și magneziu și acid folic, care de asemenea sunt elemente de care corpurile noastre au mare nevoie.
Cum să alegi spanacul
Când ești la piață în căutare de spinac, ai grijă să alegi un mănunchi în care frunzele au o culoare luminoasă și intensă. Evită frunzele ofilite si ai grijă ca tulpinile să fie „crocante”, nu moi. Păstrează spanacul într-o pungă de plastic curată, în frigider. Ai grijă să nu aibă umiditate. Dacă speli spanacul, nu-l mai pune la loc în frigider, pentru că se va strica.
Un mod ideal de a consuma spanac este într-un quiche sau o frittata, ca această frittata cu brânză și spanac.
Cum să mâncăm spanacul
Dacă vrei să absorbi și mai bine fierul din spanac, gătește-l foarte puțin și adaugă niște oțet sau suc de lămâie peste el. Componenta acidică din ambele ajută la procesarea mai bună a fierului în organism.
Desigur, îl poți mânca și crud, în salate. Dar îl poți găti și să-l folosești în sosuri, supe, tocănițe sau quiche-uri. Clar îl poți folosi pe post de topping pentru pizza sau să îl incluzi în paste.