Un snack pe gustul tuturor: măsline pane

Măsline pane - propunere de servire Foto: Pexels.com

V-ați săturat să ieșiți la bere și de fiecare dată să însoțiți blonda înspumată cu alune și chips-uri? Doriți ceva diferit și în același timp incitant? Aveți nevoie de măsline pane!

Măslinele pane sunt tot mai des întâlnite și la terasele noastre. Dar nici nu știți cât de ușor le puteți prepara și acasă, iar petrecerea poate dura la nesfârșit. Sau, mă rog, cât poate fiecare, fără să țină cont de un program anume.

La o întâlnire cu prietenii, berea curge în valuri. Dar nu intră tocmai bine dacă nu este însoțită și de ceva ușor, dar în același timp sărat sau picant. Sau... și sărat, și picant, cât să provoace sete. (De parcă n-ar fi!) Chips-urile și alunele au fost ideale multă vreme însă... de ce să ne limităm?

De obicei, măslinele, atenție, negre (!) însoțeau brânza, babicul și țuica la orice antreu, fie el în casă boierească, fie la ultima bombă de cartier. În România, măslinele negre în ulei au făcut ani în șir legea, însă gustul s-a diversificat în timp și o cotă tot mai mare de piață au căpătat-o măslinele verzi. Cu migdale, cu anșoa, cu ardei gras, cu ardei iute sau simple, în saramură, măslinele verzi câștigă tot mai mulți adepți. Iar cele fără sâmburi sunt ideale pentru a fi transformate într-un snack.

Importate din bazinul mediteraneean, era și normal ca pane-ul de măsline să aibă origini în Italia, Spania, Franța și Grecia. Mai apropiată de noi, Elada i-a inspirat pe maeștrii noștri bucătari.

Cea mai ușoară rețetă este gata cât ai zice „bere”. Măslinele simple, fără sâmburi, se dau prin făină, apoi prin ou. Apoi se tăvălesc prin pesmet în care se pune boia, și iute, și dulce, în proporția dorită, și sunt aruncate în baia de ulei bine încins. Scoase pe șervețel să se zvânte, sunt imediat bune de mâncat, având o crustă crocantă și, după caz, picantă. Dar cel mai bine, mai așteptați un pic, să nu fie o diferență prea mare de temperatură între berea rece și măslinele fierbinți, care cu siguranță nu ar face bine dinților.

Rețeta se complică puțin în momentul în care umplem măslinele. Italienii fac o cremă de brânză, gorgonzola picantă și ricotta cremoasă și dulce, cu care umplu măslinele și fac apoi pane-ul ca noi. Sau folosesc un amestec de carne de vită și porc. Grecii folosesc brânza lor kefalotyri, o brânză tare, din lapte de oaie sau de capră sau amestec preponderent de oaie, în vreme de francezii fac un fel de gogoși mici, într-un aluat cu apă minerală și praf de copt, care se prăjește.

Oricum le-ați pregăti, cât mai simplu sau ceva mai complicat, cu siguranță vă veți bucura de gust și, dacă aveți oaspeți, îi veți impresiona. Și veselia va fi la ea acasă, cu o condiție: să curgă și berea, multă și rece!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *