Mujdeiul, un sos ridicat la rang de artă

Mujdei tradițional Foto: Wikimedia Commons
Citește și alte articole legate de

Pentru unii e... un sos și atât. Să alunece mai ușor mâncarea. L-au împrumutat din franceză, l-au gustat, și cam atât. Important e să aibă gust de usturoi. Pentru români însă este mujdei. Și are locul lui bine stabilit pe masă. E acea zeamă sau cremă de usturoi, care face ca mâncarea să capete alt gust, să alunece ușor și să ceară “udeală” - un șpriț alb, de vară, ușor acid.

Mousse d'ai sau must de ai

Grecii au skordalia, iar catalanii aioli. Noi avem mujdei. Și atât! Este ca și cum soprana friptură și tenorul pește sunt acompaniați de un instrument retras dar fără de care vocile lor nu ar mai fi la fel de bine puse în valoare. Uneori mai slab, ca o notă difuză, alteori, din contră, iute și puternic ca un timpan lovit cu forță. Acuma, că vine din franceză și este mousse d'ail, adică spumă de usturoi, fie că vine din românescul must de ai, formă arhaică a cuvântului usturoi, contează mai puțin, Că vorba aia, nu facem conversație cu el. Îi devorăm... muzicalitatea, și chiar cu mare plăcere (poate și pentru că, în ciuda mirosului pregnant, este un afrodisiac). Așa că pune repede la rece o sticlă de vin alb, sec sau demisec, și un sifon, fiindcă odată ce puiul, peștele sau friptura de porc se vor combina cu mujdeiul ți se va face brusc sete.

Simplu, dar și complex

Mujdeiul cel mai simplu, ca să nu-i spunem sărac, este făcut dintr-o căpățână de usturoi, sare grunjoasă și apă. Cățeii sunt curățați și bătuți în piuă cu sarea până devin o pastă. Se adaugă apă și.. ăla e. Spumă deasupra sau must. O lingură și... să se înece friptura și să înoate peștele.

Dar ce-ar fi ca acea pastă să fie stropită cu un pic de sifon sau apă minerală și frecată cu ulei? Ia imaginează-ți! Iese o maioneză pufoasă de usturoi de-ți plouă gură. Se întinde pe carne mai ceva ca untul pe pâine.

A, nu te-am convins încă? Nu-i nimic. Închide ochii și închipuie-ți că în farfurie ar fi deja un ciolan afumat. Ce ar fi ca peste pasta de usturoi să pui două-trei linguri de iaurt gras sau de smântână? Și afumătura și înțepătura usturoiului se calmează și se amestecă domol în fiece înghițitură luată.

Dacă nici așa nu ți-am făcut poftă sau nu te-am făcut să mai vrei să afli câte ceva, e timpul să scoatem artileria grea: nuca! Da, da, miezul de nucă, plin de ulei. Numai că nu se face așa repede. Pisăm nuca în piuă până când iese uleiul de cea mai înaltă calitate și abia apoi se freacă laolaltă cu pasta de usturoi. Nu te aștepta să obții o cantitate foarte mare, dar cât iese are un gust nemaipomenit!

Nici nu știu, să îți urez spor la treabă sau poftă bună? Ca să nu existe dubii, să le ai pe amândouă!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *