O zupă mincinoasă, dar bună tare

Zupă mincinoasă Foto: Wikimedia Commons / paulnasca
Citește și alte articole legate de

În zilele caniculare, când abia mai poți îmbuca ceva, fiindcă nici forță să mesteci parcă nu mai ai, o supă merge de minune. Supă, adică fiertură! Și nu-i om care să nu se gândească la o ciozvârtă cât de mică de cărniță. Și nu doar pentru gust! Dar dacă vă oferim o zeamă mincinoasă? Nu aveți cum să vă supărați pe noi pentru că știți că vă dăm idei gustoase.

Pe Valea Târnavei, la Dârlos, lângă Mediaș, influențele săsești și maghiare se regăsesc în majoritatea bucatelor. Așa că aici nu veți mânca niciodată o supă, ci o zupă, că de, așa e pronunția lor, fie ea fiertură de legume, fie de carne.

„Te aștepți că dacă-i zupă, să aibă măcar un os de carne, da' nu are. De aceea-i zupă mincinoasă. Dacă n-ai carne sau un os să faci o zamă, atunci pui de-o zupă mincinoasă. Îi ușor de făcut și nu-i rea..”, se alintă modestă o gospodină care și-a prezentat opera gastronomică pentru sibiugastronomia.ro.

Și de ce-i așa bună, că doar e o supă de legume? Am aflat și noi secretul și vi-l spunem și vouă. Rântașul! Da, da! Grăsimea aia pe care la oraș o refuzăm cu emfază, pentru că aduce multe calorii, care se depun unde nu trebuie, și ne trimite la sală, dacă vrem siluetă. Ei bine, la sat e nevoie de forță, nu de siluetă.

Zupa e atât de simplă că parcă nici nu ar trebui scrisă. Dar totuși o facem. Tăiem în cubulețe trei-patru morcovi și două trei rădăcini de albitură, probabil pătrunjel, că-i mai aromat. Se fierb în apă cu sare și piper, pentru gust, și când sunt gata, se pun câțiva cartofi, vreo cinci – șase, tăiați și ei cubulețe mai mari.

Separat, facem rântașul cu ingredientul secret. Ați ghicit, sași și unguri alături, deci nu poate fi decât untură de porc. Rumeniți două linguri de făină, apoi stingeți cu lapte. E ceva complicat până aici? Nici vorbă! Se toarnă rântașul peste fiertura de legume, se mai dă într-un clocot și ce iese... e de poveste.

E o zupă mincinoasă, fără carne, dar cu gust de porc. Și cu steluțe de grăsime, pline de gust. Are legume, deci nu prea merge pâinea, dar dacă insistă cineva cu o pâine de casă, pe vatră, ideal ar fi să nu ziceți nu. A, nici un pahar de rachiu nu-i de refuzat înainte. Credeți-ne pe cuvânt și să aveți poftă bună!

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *