Livezile Drajna – un mic business din România, construit cu multă muncă și multă dragoste – le oferă oamenilor posibilitatea de a alege și cumpăra fructe proaspete, netratate, bio, direct din livadă.
În goana după afacerea profitabilă, bilanțul perfect, amortizarea rapidă și „coroana“ de antreperenor ridicat la statutul de idol, multe afaceri din România pierd rapid pasiunea, scopurile și standardele de la început. Sau respectul pentru business-ul în sine și pentru clienți. Livezile Drajna nu aduc averi proprietarilor, ci multă muncă și multe satisfacții exprimate în zâmbete și mulțumiri. Iar clienților, gustul fructelor de odinioară și satisfacția copilăriei urcate-n pom, după cireșe. Și vișine. Și piersici. Și prune. Și….
SoDelicious: De ce o livadă? Cum și când ați început această afacere, Livezile Drajna din Călărași?
Laura Matache: Livada nu a început ca o afacere. Am avut dorința de a avea o oază de verde într-o realitate cu mult ciment. Cumva, livada m-a chemat spre ea și am devenit simbionte. Ritmul unei livezi te învață, an de an, despre naștere și dispariție, despre renegerare și energia care nu se vede, despre sămânța aceea de viață de care nu suntem conștienți în fiecare zi. Primii ani au fost despre învățare, despre nevoile livezii și ale mele, despre cum pot ajuta verdele să fie verde și fructul să crească. În timp, livada a început să dea rod plin și așa am început să vindem fructe din ce în ce mai multe. Livada m-a găsit și am început împreună o aventură frumoasă. Nu am pornit la drum ca pentru o afacere, gândul inițial era ca din fructele cumpărate de prieteni să acopăr cheltuielile de întreținere ale livezii care trebuia salvată de la neîngrijire.
Pe ce suprafață se întinde livada? Câți pomi aveți?
Suprafața actuală a livezii este de câteva hectare. De anul acesta avem aproximativ 18.000 de pomi.
Cât e investiția, cum e amortizată? Se câștigă decent, ținând cont de munca depusă?
Investiția în îngrijirea optimă a livezii, în forța de muncă implicată și în celelalte aspecte colaterale depășește uneori câștigul din vânzare. Pentru a avea fructul bun, de calitate, munca nu se oprește niciodată, nici măcar în perioada iernii. Timpul petrecut de mine în livadă este undeva între 12 și 18 ore pe zi, uneori împreună cu familia, iar aici nu putem face o contabilizare. De mână de lucru suplimentară avem nevoie nu doar în perioada de cules, ci și în etapele de pregătire sau de pre-iernare. Există operațiuni obligatorii, necesare pentru ca fructele să fie foarte bune în timpul cel mai potrivit lor. Cred că cine dorește să facă o afacere în acest domeniu trebuie să aibă răbdare și să nu se aștepte la profit în primii 5 ani… sau chiar mai mulți (zâmbește – n.r.)
E o afacere sezonieră. Ceea ce se câștigă în două sezoane le acoperă pe celelalte două? Există activități conexe afacerii: producție de sucuri, gemuri etc? Sau intenționați pe viitor?
Sezonul de fructe începe în aprilie și se încheie în octombrie, mai mult de două sezoane. Facem planuri întotdeauna de la 1 ianuarie până la 31 decembrie și unii ani au fost de supraviețuire. Depindem foarte mult de condițiile de vreme, asupra cărora nu putem exercita niciun control. Înghețul – atunci când avem deja pomi în floare – , seceta sau, dimpotrivă, ploile în exces în interval scurt de timp, toate acestea ne recalculează automat orice plan făcut. Nu avem activități conexe, avem însă clienți ce produc sucuri, nectaruri și gemuri din fructele livezii.
Câte fructe cultivați? Ce soiuri? În funcție de ce criterii le-ați ales?
Livada, atunci când a intrat în viața mea, avea deja pomi pe rod. Unii dintre ei au fost înlocuiți, întrucât erau bătrâni și bolnavi. Pe alții i-am vindecat și ne răsplătesc în continuare cu fructe. Avem cireși, vișini, caiși, piersici, nectarini, peri, pruni, meri, gutui, nuci, iar în cadrul fiecărei „categorii“ avem și până la 10 soiuri de pomi.
Care e drumul de la pomișorul plantat la fruct?
Este întotdeauna un drum de răbdare. Cumva, seamănă cu copiii: investești timp și grijă pentru ca rodul de peste ani să fie dintr-un pom sănătos și binecrescut. Cine nu are răbdare și vrea să grăbească producția, nu are de ce să petreacă timp într-o livadă. Bolile specifice, dăunătorii, vremea, temperaturile, furtunile sau înghețul, acestea sunt variabile inevitabile care apar pe parcursul vieții unui pom. Sunt nevoi aparte pe care nu le rezolvi doar cu un sirop.
Unde vindeți? Unde pot cumpăra oamenii fructele? Vă adresați și pe zona Horeca? Cum a pornit ideea de a vinde fructe direct din livadă? Cum au reacționat clienții?
Fructele sunt vândute direct din livadă. Volumul mare de muncă nu ne permite să facem livrări. Am încercat în alți ani, dar costurile deplasării și timpul alocat nu erau în favoarea noastră. Suntem producători, iar asta ne ocupă tot timpul (râde – n.r.) O rețea de distribuție presupune altă logistică, alte obiective. În plus, experiența cumpărătorului, persoană fizică, procesator sau revânzător, este mult mai frumoasă atunci când vine în livadă. Este un univers aparte, de liniște și viață. Afli și povești atunci când vii aici!
Care este clientul tipic?
Nu avem clienți tipici. Avem fabrici, hypermarketuri sau băcănii, prieteni sau prieteni ai prietenilor. Cei mai mulți dintre ei nu vin doar o dată. De fapt, da, poate acesta este „tipicul“ clientului: revine în fiecare an, de mai multe ori, și vine la el cu o listă. Avem prieteni în București care trimit lista prin SMS înainte să ajungă: 2 lădițe pentru X, 3 lădițe pentru Y, cu cantitatea dorită de 5 sau 7 kg fiecare lădiță, din fiecare fruct dorit etc. Noi culegem cântărim, punem bilețele. Deja îi cunoaștem după nume. Sunt comunități care trimit reprezentanți și mulți dintre cei care trec porțile livezii știu când se coc soiurile care le plac cel mai mult!
Știu că fructele pe care le cultivați nu sunt tratate cu nimic, îmi închipui că e cu atât mai dificil să fiți în competiție cu importatorii care aduc în țară fructele „perfecte“, din „plastic“, la prețuri mult mai mici. Cum faceți față concurenței?
Concurența noastră nu este plasticul, ci mentalitatea. Să vrei ca fiecare fruct să fie perfect „desenat“ atunci când vrei să mănânci bio, este un mit. Să te aștepți ca un fruct bio să nu se altereze la câteva zile de la cules, este iar un mit. Am trăit momente mai puțin plăcute în ultimii ani legat de cerința estetică ce venea înainte de condiția calității, dar cine vine la noi știe că nu facem compromisuri legate de adevărul fructelor pe care le vindem.
Cum e cu forța de muncă? Prefera oamenii să muncească în România sau preferă mirajul muncii sezoniere la cules de căpșuni și sparanghel?
În ceea ce privește forța de muncă, la vremea culesului apar aceleași probleme ca în toate domeniile. Anul acesta am avut oarecum noroc pentru că riscurile deplasărilor în străinătate au reținut în zonă oameni cu experiență și ceva mai disciplinați. Nu este o muncă ușoară, trebuie făcută cu atenție, fiecărui fruct trebuie să îi fie onorată coacerea, iar fiecărui cumpărător efortul de a-l plăti. Nu oricine poate să răspundă cerințelor livezii, iar dintre cei care vin să muncească, o parte sunt cei aleși. Nu mulți, dar de nădejde. Birocrația este un alt aspect care ne ia din timpul de muncă al fiecărei zile în care avem muncitori în livadă.
Cum v-a afectat pandemia afacerea?
Natura își are mersul ei. Spuneam despre livadă că este o oază. A fost și cel mai potrivit refugiu în perioada de izolare. S-a muncit intens, s-au pregătit pomii pentru etapele lor de înflorire și rod. Spațiul mare, izolat de comunitate, măsurile standard luate pentru protecția lucrătorilor nu ne-au oprit munca. Clienții au venit ca în ceilalți ani pentru că nu vin într-un loc închis, înghesuit, ci într-un teritoriu verde, amplu. Distanțarea fizică este foarte mare față de alte persoane. Mai puțin față de câini și pisici, care îi întâmpină pe vizitatori (zâmbește – n.r.)
Ați avut experiențe inedite, amuzante din partea clienților?
Mai curând avem bucuria de a vedea uimirea pe chipurile celor care ajung în livadă. Îi scoatem din asfalt și deodată devin luminoși și se miră de verde, de gust, de poveste. Simpatice sunt uneori întrebările care vin prin telefon: „Piersici fără păr aveți?“ (noi le spunem nectarine) sau „Ce gust au vișinele dumneavoastră?“.
