Mai știți cine era Smărăndița popii Ioan de sub deal, din Humulești? Haideți, că ați citit „Amintiri din copilărie”. Știți de jupâneasa ageră care, ca și Nică, n-a știut să citească și a mâncat papară călare pe Calul Bălan cu biciul botezat Sfântul Niculaie? Râdeți, nu? V-ați adus aminte! Ei, poate că din cauza asta, ouălor jumări nu li se spune ca-n toată țara papară sau păpară. Nu! Moldovenilor le place să le spună topchit și au de ce! Acuma, nu știm dacă e transcrierea fonetică a ceea ce ar trebuit să fie topit sau chiar așa i s-a zis de la finele secolului 19. Dar nici nu mai contează,
Să vă spun de la început. Dacă papara împrumutată de la vecinii bulgari se poate face dintr-un singur ou, topchitul nici nu concepe să înceapă numărătoarea de la doi, că suntem noi mai de la oraș și ținem la dietă. Topchitul e mâncare serioasă! Și cere ca borna de pornire să fie măcar la patru, dacă nu cinci sau chiar șase. Și nu că ar fi de dat și la alții. Da, păi cum să nu, mâncăm ca sparții, vor spune unii, bombă calorică, nu dăm jos nici dacă alergăm cinci maratoane, vor spune alții. Stați un pic, măi oameni buni, că maratonul ar trebui să fie un antrenament, la câte bunătăți și calorii (mai) are topchitul. Ce vă grăbiți așa…?
Să începem cu începutul. Aruncați într-o tigaie, în care ați topit niște unt, frunzele verzi de la vreo cinci-șase cepe, scoase din pământ și spălate. Din cele care mustesc de frăgezime și sare apa când le tăiem în bucăți de unu-doi centimetri. Dar nu le lăsați să se călească! Nu, doar să se înmoaie, să-și schimbe ușor culoarea și să miroasă în toată casa a ceapă. Nu-i bine, dar e teribil de bun. Și turnați ouăle bine bătute cu sare. Iar când încep să se coaguleze, să se facă, mai simplu spus, sub biciul fierbinte al untului încins, zvârliți doi-trei pumni de urdă și caș tocate cubulețe. Și amestecați cu lingura, până papara, pardon, topchitul devine ca un clei de la atâta și felurită brânză.
Să vă zic că puteți întinge cu pâine sau că în loc de furculiță puteți să vă luați bucățica cu o felie de ardei gras? Mai are rost să vă spun că o roșie tăiată nu însoțește mâncarea, ci o definitivează? Sau că, dacă vreți, merg și câteva felii de cârnat bine rumenite în amestec? Mă scuzați, dar cuvintele nu-și mai au rostul. Nu-mi este foame, dar poftesc deja prea tare la un topchit și nu mai pot scrie. Zicea cineva că în Moldova e sărăcie?
