Iepure la cuptor cu ciuperci

  • Dificultate: Medie
  • 3 ore și 10 minute
  • 4 porții

Deși carnea de iepure este ușoară nu se consumă prea des pe la noi. Este bine să o aromatizăm întâi, așa că hai s-o marinăm într-un amestec de vin roșu condimentat bine. Regăsim în acest baiț, printre altele, sos de soia, curry, cimbru, oregano și coriandru. Și dacă mai punem în tava de copt și câteva ciuperci, atunci să vezi!

Ingrediente necesare pentru iepure la cuptor cu ciuperci

½ cană vin roșu

1 linguriță sos de soia

sare

1 linguriță oțet

1 linguriță ulei

1 linguriță muștar

½ linguriță cimbru

½ linguriță oregano

½ linguriță boabe de piper

½ linguriță boabe de coriandru

1 linguriță curry

foi de dafin

1 iepure, curățat și spălat

300 grame ciuperci, tăiate în două

 

Cum să prepari iepure la cuptor cu ciuperci

  1. Amestecă vinul roșu într-un castronaș împreună cu un pic de sare, oțetul, uleiul, muștarul, cimbrul, oregano, boabele de piper, de coriandru, curry-ul și 2-3 frunze de dafin.
  2. Așază iepurele într-un vas ceramic termorezistent, stropește-l și unge-l cu amestecul condimentat, apoi acoperă cu folie de plastic și lasă la marinat 2 ore.
  3. Trece iepurele marinat într-o tavă de copt, adaugă ciupercile și stropește cu amestecul condimentat rămas de la marinare.
  4. Bagă la cuptor 60 de minute la 180⁰C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *