Negrese
Cine nu a auzit de celebra prăjitură “Negresă”? Mulți au savurat-o, dar câți au gătit-o? Uite aici cum să o faci la tine în bucătărie în doar o oră. Ai nevoie de o mână de ingrediente și e super-simplu. Hai să ne-apucăm de treabă că vin copiii. Și adulții!
Ingrediente necesare pentru negrese
3 ouă
sare
1 cană zahăr
200-250 g unt topit
1 cană lapte
1 linguriță praf de copt
100-200 g cacao
1 – 1.5 cană făină
zahăr pudră (opțional)
Cum să prepari negrese
- Începe să bați/mixezi ouăle cu puțină sare, adăugând treptat și zahărul, untul topit, laptele și praful de copt.
- Completează cu cacaoa, iar la sfârșit toarnă, treptat, făina. Omogenizează.
- Transferă compoziția într-un vas de copt tapetat cu hârtie pergament.
- Dă 35 minute la cuptorul preîncălzit la 170ºC.
- Lasă să se răcească și servește prăjitura presărată cu zahăr pudră.
Super faină și simplă.Multumim pentru rețeta!Sa avem poftă!
Îți mulțumim tare mult Florinela! 😊 Poftă, poftă să fie! 🙌