Penne din cartofi dulci cu ciuperci și mazăre
Hai să încercăm împreună să gătim aceste penne delicioase din cartof dulce și făină. Aluatul din rețetă ajunge pentru circa 100-120 de bucăți, dar noi am folosit doar jumătate. Servește-le cu ciuperci și mazăre sotate și nu-ți va părea rău.
Ingrediente necesare pentru penne din cartofi dulci cu ciuperci și mazăre
1 cartof dulce
2 linguri ulei de măsline
sare
1 cană făină
2 căței de usturoi, zdrobiți
salvie
300 grame ciuperci champignon, tăiate-n patru
240 grame mazăre
piper
Cum să prepari penne din cartofi dulci cu ciuperci și mazăre
- Pune cartoful dulce într-o tavă de copt, înțeapă-l cu o furculiță în mai multe locuri, stropește-l cu 1 lingură de ulei de măsline și bagă-l la cuptor 30 de minute, la 180 grade Celsius.
- Taie cartoful fiert în două, pe lung. Scoate-i pulpa, pune-o într-un castron și zdrobește-o.
- Asezonează cu sare, adaugă și făina, apoi omogenizează.
- Presară suprafața de lucru cu făină și frământă compoziția până obții un aluat. Taie aluatul în două și pune o jumătate la rece la păstrare.
- Taie cealaltă jumătate în 4 părți egale. Rulează una din aceste bucăți până obții un rulou lung cu o grosime de 2-2,5 cm. Taie-l în 13-15 bucățele egale. Procedează la fel și cu celelalte trei bucăți de aluat.
- Rulează bucățelele de aluat dându-le o formă lunguiață cam de 3-5 cm.
- Umple o oală pe jumătate cu apă și dă-o în clocot. Fierbe pastele penne 15 minute. Poți face asta în 2 sau 3 serii. Trece-le pe o farfurie.
- Încinge uleiul de măsline rămas într-o tigaie mare la foc mic. Adaugă usturoiul zdrobit și câteva frunze de salvie. Sotează câteva secunde.
- Adaugă ciupercile și mazărea, gătește cam 1 minut, apoi adaugă pastele penne.
- Asezonează cu sare și piper și gătește încă 2-3 minute.