Cum să faci ouă poșate

Dacă ai poftă de ouă ochiuri, dar nu îți surâde ideea de a prăji în ulei, ouăle poșate – numite și ochiuri românești – sunt cea mai bună soluție. Învață cum să faci ouă poșate și vei scăpa de grija caloriilor de la prăjit, dar nu și de gustul grozav.

Ouăle poșate nu sunt așa greu de făcut pe cât poate părea. Odată ce înveți procedeul, totul merge foarte rapid, la fel ca la ouăle ochiuri. În plus, nu ai nevoie de cine știe ce echipamente de bucătărie sofisticate.

Ouăle nu sunt așa nesănătoase pe cum li s-s dus vorba în ultimii ani, așa că nu ai de ce să-ți faci grji în legătură cu colesterolul din ele. În schimb, ar fi bine să știi că un ou conține 6 grame de proteine. Ouăle au, de asemenea, aminoacizi esențiali, seleniu, vitamina D, B4, B12, fosfor, fier și riboflavină. O altă informație utilă este că un ou are numai 75 de calorii, așa că îl poți consuma fără grijă.

Revenind la ouă poșate, ele sunt soluția potrivită dacă vrei să mănânci sănătos, dar totuși nu vrei ouă fierte. Nu e greu să faci ouă poșate. Secretul este să fii atent cum pui oul în apă, astfel încât să nu se împrăștie.

Cum să faci ouă poșate în 9 pași

1. Alege ouăle cele mai proaspete

Când ouăle se învechesc, albușurile lor devin mai apoase și nu se țin atât de bine în jurul gălbenușului. Așa că încearcă să cauți ouă cât mai proaspete când vrei să le faci poșate.

2. Sparge ouăle

Nu sparge oul direct în apă. Sparge-l și pune-l mai întâi într-un bol mic. Toarnă oul cu cea mai mare grijă în bol, de la distanță mică, astfel încât să nu spargi gălbenușul.

3. Pregătește vasul cu apă

Folosește un vas larg în care să pui destul de multă apă, cât să îl umpli.

4. Adaugă oțet

Adaugă oțet în apă, pentru că aciditatea acestuia ajută ca oul să nu se împrăștie. Albușul va începe să se coaguleze ușor. Pune una sau două linguri de oțet, în funcție de cantitatea de apă din vas.

Ai grijă când alegi oțetul, pentru că, dacă alegi unul prea puternic sau prea colorat, vei avea surpriza ca albușul să prindă culoare și oul să capete un ușor gust acrișor.

5. Fierbe apa

Pune vasul cu apa în care ai pus și oțet pe aragaz, la foc mare, până când apa începe să fiarbă. Apoi, dă focul cât mai mic, astfel încât apa să nu facă bule puternice care ar putea împrăștia oul.

6. Pune oul în apă

Ia bolul mic în care ai pus oul și du-l cât mai aproape de suprafața apei. Toarnă încet oul în apă, cu grijă. Nu te grăbi și nu face mișcări bruște!

7. Gătește oul

Dacă faci un singur ou, durează aproximativ 3 minute să fie gătit. Dacă pui mai multe ouă deodată în același vas cu apă, va dura ceva mai mult. Totuși, îți recomandăm să gătești ouăle poșate pe rând.

8. Scoate oul

Folosește o spatulă sau o lingură cu găuri pentru a scoate oul din apă. Lasă apa să se scurgă și presează puțin fundul spatulei pe niște prosoape de hârtie, ca să absoarbă picăturile de apă.

9. Servește oul

Servește ouăle poșate așa cum îți dorești. Le poți mânca simplu, doar pe o felie de pâine unsă cu unt sau poate cu o felie de bacon prăjit. Ouăle poșate merg puse peste o salată, peste o mâncare de spanac, cartofi copți, cu avocado și un sos Hollandaise.

 

Sunt Raluca și nu suport puful de pe piersici. De aceea, de fiecare dată când mănânc o piersică, o decojesc. Blasfemie? Poate. Dar sunt de părere că trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să te simți bine. Iar asta include și mâncarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *