Ingrediente necesare pentru tort de morcovi cu nuci și stafide
1 cană ulei
1 lingură iaurt
4 ouă
1 linguriță esență de vanilie
coajă de portocală
2 căni făină
300 grame zahăr
1 linguriță scorțișoară
1 linguriță nucșoară
4 morcovi, dați pe răzătoare
100 grame stafide
100 grame nuci, tocate
200 grame zahăr pudră
100 grame unt
2 linguri cremă de brânză
Cum să gătești tort de morcovi cu nuci și stafide
- Toarnă uleiul într-un bol mare. Adaugă iaurtul, ouăle, esența de vanilie și coaja de portocală. Amestecă până omogenizezi.
- Într-un bol separat amestecă făina, zahărul, scorțișoara și nucșoara.
- Adaugă compoziția de la pasul 1 și omogenizează folosind o spatulă.
- Adaugă morcovii, stafidele, nucile și încorporează-le în amestec.
- Toarnă compoziția de aluat în două tăvi rotunde cu un diametru de aproximativ 25 de cm.
- Dă tortul la cuptor pentru 30 de minute, la 180 de grade Celsius.
- Amestecă untul cu zahărul pudră.
- Adaugă crema de brânză și folosește-ți mixerul pentru a combina ingredientele. Dă la frigider pentru următoarele 60 de minute.
- Întinde glazura peste cele două torturi. Le poți așeza unul peste celălalt și obține un tort mai mare dau două mai mici.