Unele fructe sunt delicioase, dar eviți să le mănânci pentru că pare o bătaie de cap să le cureți. Dacă înveți cum să cureți rodia, lucrurile nu vor mai sta la fel și cu acest fruct.
Cum ai reacționat prima dată când ai văzut o rodie? N-ai fost fascinat de semițele ei de culoarea rubinului? Dar când ai gustat semințele zemoase? N-ai simțit o explozie de dulceață și prospețime în același timp? Dar când ai încercat să o cureți tu însuți? Nu te-ai umplut de lichid roșu și nu ți-ai pierdut răbdarea încercând să cureți bob cu bob fiecare sămânță delicioasă? Așa se-ntâmplă dacă nu știi cum să cureți rodia în cel mai simplu mod cu putință.
Rodia e unul dintre fructele cele mai sănătoase, din punct de vedere al substanțelor nutritive. O cană de semințe de rodie conține 7 grame de fibre, 3 grame de proteine, destul e multă vitamina C, vitamina K, acid folic și potasiu. De asemenea, rodiile au proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Despre unii dintre compușii ei se știe că pot ajuta împotriva cancerului de prostată și de sân, împotriva artritei și tensiunii crescute. Totuși, rodia are destul de mult zahăr – 24 de grame și 144 de calorii într-o cană cu semințe – așa că ai grijă cât de multă mănânci!
Cum să cureți rodia în 6 pași
1 Fă prima tăietură
Taie rodia în jumătăți, în partea de la mijloc. Pentru asta, folosește un tocător de lemn, pentru că rodia lasă multă zeamă roșie.
2 Umple un bol cu apă
Umple un bol mare cu apă. Trebuie să fie destul de multă, pentru că rodia va trebui să stea scufundată total în apă.
3 Pune rodia în apă
Pune jumătățile de rodie în apă astfel încât să fie acoperite de apă. Presează puțin cu degetele marginile rodiei, acolo unde este tăiată. Apa are rolul de a înmuia atât coaja, cât și membranele albe care țin semințele prinse în coajă.
4 Lovește cu o lingură
Lovește coaja de rodie la exterior, cu o lingură sau o altă ustensilă asemănătoare, ținând jumătățile cu partea pe care sunt semințe îndreptate spre bol. În mod normal, semințele de rodie ar trebui să se desprindă din coajă și să cadă în bolul cu apă.
După câteva lovituri, verifică dacă au căzut toate semințele din coajă sau dacă unele au mai rămas prinse. Dacă mai sunt semințe, mai lovește de câteva ori și, dacă e cazul, rupe membranele albe cu degetele, ținând rodia sub apă.
5 Îndepărtează membranele din apă
Când semințele cad în apă, e foarte probabil să cadă și o parte din membranele albe. Ia aceste membrane cu mâna si dă-le deoparte. Sunt amare și nu vrei să rămână printre semințele roșii și dulci.
6 Scurge apa
La final, nu ai altceva de făcut decât să scurgi apa din bol. Vei rămâne cu o mulțime de semințe de rodie, numai bune de pus în prăjituri sau de mâncat așa cum sunt, cu lingura!