Carmelul e un sos dulce, foarte dulce, pe care îl poți folosi în tot felul de deserturi. Fie în pui în creme, fie îl adaugi ca topping peste înghețată, prăjituri sau torturi. Nici măcar nu e greu de făcut, așa că, dacă îți plac deserturile cu gust puternic, îți arătăm cum să faci caramel.
Caramelul e un sos cu gust bogat, destul de dens ca textură și îl poți folosi în multe deserturi. Însă, chiar dacă știm cu toții că e delicios, îți recomandăm să nu-l mănânci simplu, lingură după lingură. Chiar dacă poate fi irezistibil, consumă-l cu moderație! De ce? Până la urmă, e făcut din mult zahăr, smântână și unt, așa că e plin de calorii. Ca în orice, moderația e cheia!
Cum să faci caramel în 9 pași
1. Pregătește ingredientele
Ai nevoie de 1/4 cană cu apă, 1 cană de zahăr granulat, 1 cană de smântână de gătit, 100 grame de unt și 1 linguriță de sare.
Pe lângă ingrediente, mai ai nevoie de un tel, o lingură și o cratiță cu fundul gros. Așa că pune-ți toate aceste lucruri la îndemână, pentru că, atunci când te apuci să faci caramel, trebuie să te miști destul de rapid!
2. Pune apa pe foc
Pune apa în cratiță și apoi pe foc, la temperatură medie.
3. Topește zahărul
Adaugă zahărul în apă. Amestecă până când zahărul se topește complet și apa începe să fiarbă.
Când zahărul s-a topit complet, oprește-te din amestecat. Lasă siropul să mai fiarbă încă puțin.
4. Caramelizează
În timp ce siropul fierbe, apa începe să se evaporeze și amestecul își schimbă culoarea. Acesta este momentul când siropul începe să se caramelizeze.
5. Curăță pereții cratiței
În timpul procesului de caramelizare, zahărul se va lipi de pereții cratiței. Folosește o lingură sau o spatula umedă pentru a curăța pereții vasului și pune acel zahăr înapoi în cratiță, să se topească.
6. Ia vasul de pe foc
În aproximativ 7-10 minute, siropul de zahăr ar trebui să capete o culoare intensă de chihlimbar. În acest moment, e bine să iei vasul de pe foc. Fii atent tot timpul la culoarea și consistența zahărului topit, ca să nu îl arzi.
7. Adaugă smântâna
După ce iei cratița de pe foc, adaugă smântâna de gătit și încorporeaz-o cu un tel. Amestecă până când obții o consistență cremoasă și moale.
Fii precaut, pentru că zahărul fierbinte va face bule atunci când adaugi smântâna!
8. Adaugă unt și sare
La final, adaugă untul și puțină sare, apoi amestecă din nou cu telul, până la omogenizare.
9. Pune caramelul într-un borcan
Dacă nu folosești caramelul imediat într-o prăjitură sau ca topping, îl poți lăsa să se răcorească puțin, după care să îl torni într-un borcan.
Pingback: Prăjitura Cu Lămâie Și Caramel - Altfel decât crezi în 2023!