Dacă nu îl știi pe CZN Burak, bucătarul care curăță, toacă, taie, frige și prăjește uitându-se fix în cameră, fără să-și întoarcă o secundă privirea spre mâncare, atunci l-ai ratat pe cheful superstar al anului 2020. Pe internet, CZN Burak face senzație cu videoclipurile în care gătește, iar în viața reală e un antreprenor de succes și conduce un lanț de restaurante.
Ani de show-uri TV și zeci de restaurante deschise n-au putut face pentru chefi celebri precum Jamie Oliver și Gordon Ramsay ce au făcut rețelele de socializare pentru bucătarul turc Burak Ozdemir, sau CZN Burak, așa cum îl știe toată lumea.
Are aproape 17 milioane de followers pe Instagram, aproape 24 de milioane de urmăritori pe TikTok și 1,2 milioane de abonați pe YouTube.
Orice ar găti, Burak o face uitându-se fix în cameră cu un zâmbet larg pe față, fără să arunce nici măcar o privire către ingrediente, cuțite, tigai sau ceaune. De altfel, aceasta este particularitatea clipurilor sale, ceea ce l-a făcut celebru printre internauți, precum și faptul că mâncărurile lui sunt demne de ospețe pantagruelice.
Kebab gigant, baclava cât toată masa, rahat turcesc într-un ceaun cât o cădiță de îmbăiat copiii: Burak nu se încurcă niciodată cu porții pentru o persoană. Gătește în cantități uriașe, de obicei preparate tradiționale turcești sau din bucătăria Orientului Mijlociu, pentru că are origini siriene. Însă a postat în rețelele sociale și clipuri cu pizza, hamburgeri și hotdogs uriași. Odată a gătit chiar un struț întreg! De altfel, totul e augumentat în realitatea lui virtuală, nu doar mâncarea: linguri, polonice, tăvi, tigai și multe altele.
Succesul imens de care se bucură în mediul online s-a reflectat și în afacerea sa din viața reală: tânărul în vârstă de 26 de ani deține lanțul de restaurante Hatay Medeniyetler Sofrasi, care include localuri în diverse zone ale Istanbulului.
De când a devenit celebru, la restaurantele sale au mâncat diverse personalități și a fost vizitat inclusiv de fotbalistul Mesut Ozil, de șeicul Tamim din Qatar și chiar de președintele turc Recep Erdogan.
Că-i place sau nu ceea ce face, nu știm cu siguranță, cert e că niciodată nu-i lipsește un zâmbet cât toată fața, pe măsura preparatelor sale. Iar comentariile nu au întârziat să apară, unii internauți comparându-l cu un criminal în serie. Burak Ozdemir și-a păstrat însă stilul inconfundabil de a găti și de a zâmbi, conștient că acestea i-au adus succesul.
FOTO Arhivă personală/Instagram
Citește și