Cârnații de Pleșcoi, legenda gustului de haiducie

  • Published by
  • 29 decembrie 2019
Cârnați de Pleșcoi cu muștar și pâine Foto: Wikipedia
Citește mai multe articole despre

Unii spun că sunt produși de câteva sute de ani și că ar fi de fapt o invenție a haiducilor, care furau din oile boierilor munteni, ce coborau de la munte, și, ca să nu fie prinși, transformau prada în pastramă și cârnați, produse care rezistau săptămâni bune.

Alții merg pe varianta ierbii sărate din zona Berca, cea care dă astfel cărnii de oaie frăgezime și un gust deosebit. Indiferent ce variantă preferați, cârnații de Pleșcoi sunt o delicatesă românească, recunoscută în toată Europa, care, ca orice poveste de succes duce în spate o legendă ce le sporește notorietatea.

Când spui Buzău, te gândești imediat la ceapă roșie, covrigi, Vulcanii Noroioși și cârnații de Pleșcoi. Legenda spune că în Zona Carpaților de curbură, pe Siriu spre Buzău, au trăit mulți haiduci, iar carnea de oaie le-a făcut viața de răzvrătiți mai ușoară. Iar de la ei am ajuns ca-n zilele noastre să degustăm această operă de artă gastronomică chiar și la cele mai simandicoase petreceri. De ce sunt așa deosebite aceste produse din zona Berca? Au o combinație unică de carne de oaie și ardei iute, oțărâtă cu usturoi, cimbru și busuioc, toate ascunse privirii într-un maț subțire de cornută mică și afumate la fum de fag. Alții spun din contră, că adevăratul cârnat de Pleșcoi nu se afumă. Un lucru este cert: niciodată nu se fac pe fugă, ci domol, preț de o săptămână, perioadă în care sunt și uscați, și presați, și afumați.

Dacă inițial se făceau doar din carne de oaie, rar fiind scăpată și cea de capră, cantitatea uriașă necesară anilor pe care-i trăim i-a determinat pe producători să modifice din condei rețeta. Așa că i s-a făcut loc și cărnii de vită în compoziție, dar nu mai mult de o treime din cantitatea totală. Și ca să existe un motiv plauzibil, i-a fost găsit unul sănătos: să nu fie compoziția prea grasă de la oaie și seu!

În ecuația de stabilire a paternității cârnaților de Pleșcoi intră și cei care susțin interferența etnică, și care pun ardeiul din compoziție pe seama conviețuirii românilor alături de sârbi și bulgari.

Perpelite pe grătar sau prăjite în tigaie, fragilele baghete aromate emană un miros care te provoacă la exces culinar. Și ca să fie masa masă, iuțimea și corpolența cărnii de oaie nu pot fi domolite decât cu un vin sec și aspru.

De ce căutăm ceva delicios când vine vorba de mâncare? Nu este corect să răspund tot cu o întrebare, dar, de ce trebuie să mâncăm? Suntem în 2019 și de sute de ani nu ne mai hrănim doar ca să trăim. Mâncăm ca să ne bucurăm simțurile – ochiul să admire ceea ce e în farfurie, nasul să adulmece mirosul, papilele să fie extaziate de gust, iar, ca un summum, creierul să ne aducă acea satisfacție deplină a mesei.

Am constatat în cantinele corporatiste ale Piperei, și nu numai, că mulți, obișnuiți cu mecuri și cheefsiuri și muuulți cartofi prăjiți, nu știu (sau știu, dar nu le pasă) că un pui rumenit la ceaun de-i rozi și osul, bine scăldat în mujdei, e mult mai gustos și mai sănătos decât unul pregătit industrial. Cu ce-i mai prejos un crap fript pe grătar comparativ cu niște fishfingers sau rondele de calamar?

Pentru toți cei care fie că nu cunosc adevăratul gust al produselor românești, fie că vor să-și diversifice și, de ce nu, să încerce noi idei, voi prezenta aici din secretele bucătăriei românești.

Un comentariu

  1. Pingback: Rosturile cărnii. Oaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *