Cum se scot sâmburii de măsline

Măslinele sunt semnul distinctiv al celebrei bucătării mediteraneene, fie în forma lor naturală, fie sub forma uleiului de măsline. În forma lor naturală conțin niște sâmburi tari ca piatra, pe care noi știm cum să îi scoatem rapid. Dacă vrei, îți arătăm și ție.

O să ne zici că poți foarte simplu să cumperi măsline gata curățate. Ei bine, trebuie să știi că cele fără sâmburi sunt mult mai expuse la saramura menită să le conserve. Ele nu doar că deja conțin mai multă sare, dar gustul lor este deja altul decât cel original și natural. Cu siguranță știi cât de sănătoase sunt măslinele și produsele obținute din ele (antioxidanți, vitamine, minerale și grăsimi bune) așa că dacă vrei să te bucuri în întregime de astfel de măsline, folosește-le mai ales pe cele cu sâmburi. Suntem aici să-ți arătăm cum procedăm noi cu măslinele negre, apoi cu cele verzi.

Cum se scot sâmburii din măslinele negre

1. Pune-le pe o suprafață plană și acoperă-le cu un prosop de bucătărie, de preferat din material textil. Faci asta ca să eviți rostogolirea lor atunci când le presezi.

2. Așază peste ele un fund de bucătărie și presează ușor, dar ferm.

3. După asta măslinele se desfac foarte ușor cu mâna, iar sâmburele poate fi invitat afară.

Cum se scot sâmburii din măslinele verzi

Măslinele verzi trebui luate una câte una. Măslinele verzi se culeg înainte de coacere, deci pulpa lor este mai densă.

1. Presează fiecare măslină cu latul lamei unui cuțit mai… lat.

2. Desfă-le cu mâna și scoate sâmburele din fiecare.

 

Acum poți să înveți să faci ulei de măsline. Vrei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *