Un om are voie să consume în medie aproximativ șase grame de sare pe zi, adică o linguriță, iar alimentele pe care le mâncăm de obicei conțin deja cam 75% din sarea necesară organismului într-o zi.
Din păcate, sarea a ajuns să fie un ingredient utilizat în exces în bucătărie. Cele mai recente studii spun că peste 85% din populație consumă mult mai multă sare decât este permis. Ceea ce trebuie să știi este că dacă excesul nu te afectează pe moment, cu siguranță vor exista repercusiuni în timp.
Efectele negative ale consumului de sare pot duce la hipertensiune arterială, la favorizarea osteoporozei sau chiar la înrăutățirea unor boli deja prezente în organism.
Dacă însă ești o persoană care devine reticentă atunci când trebuie să se limiteze sau să renunțe la excese, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Îți propunem în continuare o listă cu alimente ce pot substitui fără probleme sarea:
Iată care sunt înlocuitorii ideali pentru sare:
- Ceapa, prazul, țelina sau arpagicul sunt numai câteva dintre legumele care pot înlocui sarea din alimentație. Datorită aromei plăcute și intense pe care o oferă mâncării, sarea aproape că nu mai este necesară.
- Oțetul sau sucul de lămâie se pot folosi cu succes în salate și pot înlocui fără probleme sarea.
- Tarhon, dafin, chimion, cimbru, busuioc, pătrunjel, șofran, boia, piper sunt numai câteva dintre condimentele naturale pe care le poți folosi la prepararea mâncării. Acestea dau o aromă și un gust aparte preparatelor, astfel încât nu vei mai simți nevoia să adaugi sare în exces. Un mic sfat: adaugă condimentele la sfârșit, când mâncarea este deja gata, altfela aroma lor se poate pierde în timpul tratamentului termic.
- Chiar dacă puțini s-ar fi așteptat, sarea mai poate fi înlocuită de mentă. Aceasta poate fi folosită în prepararea mâncărurilor cu gust dulceag. Merită adăugată în salate, paste sau chiar în preparatele pe bază de cușcuș. Face casă bună cu morcovii sau mazărea.
- O altă variantă pentru a asigura însă necesarul de sodiu organismului tău este să consumi cât mai multe legume care îl conțin: ridichi, spanac, varză, fasole, cartofi și mazăre.
Vrei să prepari ceva gustos? Încearcă rețeta de mai jos:
Nimeni nu spune că trebuie să renunți definitiv la sare. Acesta este poate cel mai popular condiment în bucătăriile din toată lumea, dar trebuie să ai grijă la cantitatea pe care o consumi, deoarece poate avea un impact negativ asupra sănătății.
De cele mai multe ori ajungi să faci exces de sare din cauza alimentelor procesate din magazine, care conțin și ele destul de multă sare: pâine, mezeluri, cereale sau sosuri. Trebuie doar să citești cu atenția eticheta produselor și să îți educi gustul așa cum este cel mai bine pentru organismul tău.
Există o mulțime de alternative pentru a reduce considerabil consumul de sare, trebuie doar să vrei și să te informezi corect despre acest subiect. Ce spui? Încerci să reduci sau să renunți la sare măcar câteva zile?
P.S.: Mâncarea are un gust mult mai intens și mai plăcut dacă nu o sărezi excesiv.