Cine nu știe că religiile sunt pline ochi de interdicții care îți pot pune serios în pericol statutul în viața de Apoi? Ba, pot stârni mânia divină chiar aici pe Pământ. În Islam le întâlnim mai cu seamă sub forma binomului haram vs. halal, ceea ce este interzis, respectiv, permis cam în toate aspectele vieții unui musulman practicant. Pe noi ne interesează însă aici doar mâncarea.
Dacă cumva vreo mâncare nu a fost declarată de Coran sau de tradiția hadith ca fiind haram (interzisă), atunci e halal (permisă). Răsfoind Coranul în căutare de interdicții vedem încă din primul capitol că musulmanii au interzis la mortăciuni, sânge în general și carne de porc la care se adaugă misterios şi ceea ce a fost menit altcuiva decât lui Allah. Misterul se destramă în capitolul 5 (versetul 3); este vorba despre obligativitatea pomenirii exclusiv a numelui zeității supreme a Islamului la înjunghierea unui animal (altul decât porcul). Pronunțarea altui nume ar strica, se vede, mâncarea…
Tot aici ni se mai clarifică din interdicții, care includ și ce a pierit înăbușit, lovit, în urma căderii sau împuns cu coarnele [de altă vită], ce a fost sfâșiat de fiare – doar dacă aţi junghiat [aceste vietăți înainte de a muri] – ca şi vitele junghiate pe pietrele înălțate [ale idolilor] şi cele pe care le împărțiți, prin tragere la sorți, cu săgeţi. Acestea sunt pentru voi păcat. Cu toate acestea, totul până la foame, căci dacă cineva este silit de foame [să mănânce din cele oprite], fără pornire spre păcat, [să știe că] Allah este Iertător, Îndurător. Mulți vor fi răsuflat încă de atunci, ușurați căci e bine când rămâne loc de întors…
Și pentru că alcoolul sub diverse forme este și ingredient în bucătărie și oricum nu poate fi despărțit de cultura mâncării, aflăm că este lucrătura lui Șeitan, împreună cu jocurile de noroc, idolii (și altarele, n.n.) din piatră sau săgețile folosite pentru preziceri. Interdicția alcoolului a urmărit civilizația Islamului ca un fir roșu până astăzi. Cu toate că nu a fost întotdeauna respectată cu strictețe, a avut drept urmare directă, găsirea unui viciu înlocuitor; de aici succesul timpuriu al cafelei în lumea arabă și turcească. Iar lucrul acesta ne-a afectat, să recunoaștem, pe toți. Într-un mod plăcut și mai ales dimineața.
Halal-ul e un fel de cușer musulman. Există destule puncte comune cu privire la interdicțiile alimentare la evrei și musulmani, dar cea mai bătătoare la ochi este interdicția universală a porcului. Există însă și diferențe. Cea mai notabilă ni se pare acceptarea alcoolului de către evrei (iar a vinului, cu unele condiții legate de producere).
Revenind la mâncarea de halal-haram propriu-zisă, interdicțiile inițiale au fost dezvoltate mai departe de clerul islamic, care a simțit nevoia clarificării procesului tăierii animalelor. Astfel, animalele nu doar că trebuie să fie sănătoase, dar numai un musulman are voie să sacrifice și asta nu oricum, ci folosind un cuțit bine ascuțit cu care ar trebui să taie dintr-o singură mișcare carotida, jugulara și traheea, fiindcă sângele animalului trebuie scurs din corp în întregime. În același timp, cel ce sacrifică trebuie să spună Bismillah-ul, o scurtă rugăciune în numele lui Allah. Așa că destule abatoare din Europa s-au adaptat astfel încât să menajeze aceste prescripții. Prin unele părți (de obicei în democrațiile consacrate) au avut loc, de ani, discuții pro și contra despre anestezierea prealabilă a animalelor sacrificate. În general, aceasta nu este văzută cu ochi prea buni de către musulmanii stabiliți în statele democrate. Cât despre lumea musulmană din statele islamice ce să mai vorbim? De fapt știm cu toții că cele trei mari religii ale Cărții (mozaismul, creștinismul, islamismul) cu dogmele și interdicțiile lor, nu au dat niciodată dovadă de prea multă flexibilitate.
Se spune că această carne este mai sănătoasă tocmai prin eliminarea sângelui în proporție de 80-90%, eliminare facilitată și de zbaterea animalului tăiat, fiindcă animalul neasomat, ne place sau nu ne place, se zbate după tăierea jugularei. Apoi, animalele mari sunt atârnate câteva zile, iar scurgerea continuă. De fapt, există un anumit interes printre ne-musulmani pentru carnea halal, care este lipsită de toxinele din sânge, aditivi și, se zice, e și mai fragedă. Cum s-ar spune, un halal voluntar, dar fără considerente religioase.
Există și la noi abatoare cu certificare halal, cum ar fi Marhaba Carmangerie din Cluj, care ziceau prin 2019 că ar fi singurii autorizați din Transilvania, abatorul companiei Maria Trading din Dragalina-Călărași, autorizat de însuși Muftiul Cultului Musulman din România sau sucevenii de la Prodincom, care au certificare și pentru halal și pentru cușer. Există și varianta mai light, fiindcă se pot acorda certificări halal doar pentru produse finite (nu pentru abatoare). Cu așa ceva se laudă departamentul de certificare Halal al Fundației Centrul Cultural Islamic Islamul Azi.
Antetul unui certificat halal acordat de muftiatul din România.
S-a văzut de ceva vreme și pe bună dreptate în certificarea halal un avantaj pentru fermierii români, care, odată îndeplinită această condiție, pot prelucra carnea în țară, trimițând în lumea arabă produsul finit ceea ce se transformă în câștiguri mai mari. Sacrificarea are loc fără asomare (neacceptată de Islam în ciuda normei europene), prin urmare abatoarele certificate halal au derogare de la UE. Numai după verificarea facilităților de către o comisie musulmană poate deveni un abator și halal, primind, în plus, derogarea UE. Sacrificatorii nu sunt acceptați decât dacă sunt musulmani instruiți de musulmani. Era și este vizată carnea de vită, cea de oaie fiind deocamdată exclusă.
Oile se exportă în lumea arabă doar vii, iar România mioritică este mare crescător și exportator de ovine. Mai țineți minte oile moarte prin înecare? Tragedia aceea a pus din nou în discuție necesitatea prelucrării în țară a cărnii pentru a exporta masiv către state arabe vs. exportul ieftin de animale vii. Dar, boală veche: abatoare puține, lipsa finanțării, lipsa de interes din partea statului (sau interese deturnate în favoarea unor protejați politic) și cam atât. Fermierul pierde în continuare.
Prin 2020 se voia certificarea a 52 de abatoare românești, iar anul trecut se vorbea despre reglementări mai stricte ale nișei halal. Vechea problemă cu lipsa infrastructurii necesare pentru a face posibil exportul de carcasă afecta oricum exportul către țările ne-halal din Europa. Dacă mai vorbim și de țările arabe… Lucrurile abia se mișcă, iar oile pleacă tot vii într-acolo. Între timp piața încearcă să se deschidă cu vită și oaie către celălalt halal, cușerul.
Măcelărie turcească cu semnul certificării halal în dreapta și cu un talisman antideochi în centru, dedicat politicianismului mioritic.
