Mâncarea țăranului român a fost întotdeauna simplă. O fiertură, o mămăligă și o prăjeală, cel mult. Și, ca să nu se piardă nimic, că și așa era o sărăcie lucie, încă dinainte de Primul Război Mondial, și în perioada interbelică, și mai apoi, se refolosea cam tot ce rămânea de la masa de seară. Iar amestecul, dacă-l reinterpretăm după standardele din zilele noastre, îl considerăm fără greșeală o reușită. Azi aflați ce-s aceia puriceii.
În special în zona Bărăganului se făceau puriceii, așa că doar cu mici diferențe sunt la fel din Teleorman, până în Ialomița. “Puriceii se fac dumicând mămăliga în hârdăul ori tigaia în care s-a făcut scrob sau balmoș și frecând-o, boscolind-o acolo cu lingura, se lăsa de se mai prăjea”, scria, la 1916, Mihai Lupescu, în cartea sa “Din bucătăria țăranului român”.
Așadar puriceii sunt de fapt acea mămăligă de cu seară, tăiată cubulețe mici, care se pune la prăjit într-un ceaun sau tigaie cu untură, până devenea o pastă mai groasă alcătuită din mici fărâme. Era momentul în care se adăuga toată carnea rămasă prin casă, fie bucăți de carne friptă ori prăjită, fie cârnați, iar în lipsa lor mergeau de minune jumările.
Și brusc, dintr-o mămăligă sărăcăcioasă aveam una plină de gust și, mai ales, carnivoră. Venea la rând brânza. Fie caș, fie telemea, fie brânză de burduf, acum după posibilitățile și ce avea în casă fiecare. Și când se topea brânza, amestecul inedit și tot mai consistent se lega cu ouă bătute, transformând totul într-o papară cu carne, brânză și mămăligă.
Cum se fac puriceii din Muntenia:
Simplu. Nu? Atât de simplu încât unii chiar uitau să mai folosească lingura de lemn și se ardeau la buricele degetelor când pregăteau cocoloșul îndestulător.
Iarna, puriceii erau completați de minune de murături, dar neapărat din cele în saramură, nu în oțet, și tot iarna, când brânza era mai multă decât carnea, se potrivea înăuntru și o ceapă verde.
Alături, după vârstă și poftă, mergea de minune chiar și o cană cu lapte lăsat la acrit, dar cine ar fi zis nu unei căni cu vin de buturugă?
