Mâncăm prea multă pâine și prea puține fructe, ne informează un raport al Institulului Național de Statistică (INS) despre obiceiurile alimentare ale românilor.
Raportul conține „câteva aspecte relevante privind nivelul și structura consumului alimentar al locuitorilor României în anul 2018”. Practic, dacă vorbim de obiceiurile alimentare ale românilor, merită menționat că aceste cantiăți consumate sunt o reflecție a factorilor care influențează o gospodărie: veniturile, dimensiunea gospodăriei, numărul de copii, mediul de rezidență și altele.
6 aspecte legate de obiceiurile alimentare ale românilor
1. Pâinea este aliment de bază
Aceasta este consumată constant de către toate categoriile de gospodării analizate de INS. Consumul mediu lunar în 2018 a fost de 8 kilograme (față de 8,2 în 2017) de pâine pe persoană. Anual, acest lucru se traduce în 96,5 kilograme pe persoană, față de 98,4 în 2017.
2. Consumul de carne, în creștere
Unul dintre obiceiurile alimentare ale românilor care sunt de bază este consumul de carne. În 2018, acesta a crescut de la 3,60 de kilograme pe persoană (în 2017, consum mediu lunar), la 4,84 de kilograme. Deci în 2018 am consumat 58,07 de kilograme de carne, în medie.
3. Șomerii au băut cel mai puțin lapte
Consumul de lapte a scăzut ușor în 2018 față de 2017, de la 5,77 litri pe persoană, la 5,77 litri. Cel mai mult lapte au consumat pensionarii, în timp ce șomerii au consumat cel mai puțin lapte. Este valabil și pentru brânzeturi și smântână. Cel mai mult se consumă lapte în godpodăriile formate dintr-o singură persoană.
4. Românii și cartoful
Cam toate categoriile de gospodării consumă cartofi în cantități asemănătoare. 3,02 kilograme, în medie, lunar.
5. Prea puține fructe
Fructele se consumă la un nivel pe care INS îl numește „relativ scăzut”: în jur de 4,03 kilograme în 2018 și 3,9 kilograme în 2017. Măcar a crescut puțin consumul mediu în ultimul an.
6. Mai multe legume la conservă
În 2018, românii au consumat mai multe legume și fructe la conservă față de 2017. Este vorba despre 8,08 kilograme în medie lunar pe o persoană, cu 0,09 kilograme mai mult decât în 2017. Consumul cel mai mare de legume s-a înregistrat în gospodăriile formate dintr-o singură persoană și în cele fără copii. Cel mai mic consum a fost în gospodăriile cu 4 copii sau mai mulți.