Contrar aparențelor, conservele nu sunt plictisitoare și le poți prepara în fel și chip. Noi îți dăm câteva sugestii.
Isteria cumpărăturilor a pus din nou stăpânire pe România (și nu numai) în ultimele 48 de ore. Ce-i drept, oarecum justificată de extinderea rapidă a cazurilor de infectare cu coronavirus. Probabil că unii dintre noi n-au mai avut atâtea conserve în cămară din timpul regimului comunist, când tot ce găseai la Alimentara erau conservele. Probabil că unii dintre noi nu au avut un asemenea stoc de conserve niciodată în viață. Însă, contrar aparențelor, conservele nu sunt plictisitoare și le poți prepara în fel și chip. Noi îți dăm câteva sugestii.
Cumpărăturile făcute pe fondul panicii sunt, potrivit psihologilor, o reacție firească în aceste vremuri în care situația devine tot mai gravă de la o zi la alta. O bună parte a populației a ales autoizolarea la domiciliu, de altfel una dintre cele mai bune măsuri pentru a stopa propagarea virusului. Nu înainte de a face provizii importante de alimente esențiale. Ți-am spus deja care sunt acestea și cum trebuie să faci cumpărăturile în cazul unei epidemii, iar acum vei afla ce poți să gătești din conservele diverse pe care le-ai cumpărat.
Magie la cutie
Conservele, fie ele la cutie sau la borcan, sunt o sursă importantă de nutrienți, care se păstrează foarte bine în acest mod (la fel ca în cazul fructelor și legumelor congelate). De aceea ele vor oferi organismului substanțele necesare: proteine, fibre, grăsimi, vitamine. Un minus ar fi că aceste produse conțin o cantitate mai mare de sare, pentru a avea un termen de valabilitate mai mare.
Conservele de pește sunt sățioase și foarte gustoase. Macrou, sardine, anșoa, ton, somon, toți acești pești grași conțin cantități importante de acizi graşi esenţiali Omega-3, vitaminele A, D, E, B12, dar şi minerale precum potasiu, fier, iod, fosfor şi seleniu. Aceste substanţe întăresc sistemul imunitar. iar vitamina D este fundamentală în absorbţia şi fixarea calciului în oase.
Dacă te-ai plictisit să mănânci peștele simplu, așa cum e în conservă, îl poți folosi în salate: salată orientală cu pește sau salată verde cu pește. De asemenea, dacă îl combini cu o conservă de roșii, obții un sos extraordinar pentru acele multe cutii cu paste pe care, probabil, le ai pe rafturile cu provizii.
Fasolea, năutul, mazărea și lintea la conservă sau la borcan sunt o sursă excelentă de fibre, carbohidrați complecși, vitamine din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6 si B9), magneziu, zinc, potasiu, dar și de proteine vegetale, recomandate mai ales dacă ești vegetarian sau vegan. Opțiunile aici sunt nenumărate. Poți pregăti diverse variante de hummus, iahnie, supe, ciorbe, tocănițe, curry-uri salate, asta doar combinându-le cu câteva legume pe care le ai în casă (ceapă, morcov, țelină), cu condimente și, evident, cu roșii din conservă.
Carnea la conservă nu este una dintre cele mai sănătoase variante, recunoaștem. Dar, la fel ca parizerul sau crenvurștii, este o plăcere vinovată pentru unii. Poți încerca acum celebrele șnițele din carne la conservă, nelipsite de pe mesele românilor înainte de 1989, la fel ca și parizerul pane.
Roșiile sunt poate cel mai versatil dintre alimentele conservate și în plus, o sursă de vitamina C, care lipsește din celelalte conserve. Acest lucru este important în contextul în care autoizolarea durează o perioadă mai mare, deoarece rezervele de fructe și legume proaspete (bogate în vitamina C), se termină primele. Adăugând doar puțin ulei de măsline, condimente și usturoi, ai obținut în câteva minute un sos delicios pentru paste. Sau le poți folosi în supe, ciorbe, tocănițe, fripturi, sosuri elaborate cu legume și carne.
Conservele de fructe sunt cel mai des consumate ca atare. E bine (ca și în cazul conservelor de fasole, năut, linte) să folosești lichidul pentru hidratare (în cazul extrem al unei crize de apă). Cu fructele conservate poți prepara prăjituri simple, de tip pandișpan, sau le poți adăuga în cereale, la micul dejun, sau în orez și griș cu lapte, atunci când rezerva de fructe proaspete s-a terminat. Ananasul, piersicile, mandarinele, vișinele la borcan sunt toate surse importante de vitamina C, beta-caroten și fibre.
Prin urmare, conservele sunt chiar magie la cutie, iar „jocul“ cu ele nu ar trebui să se termine odată cu pandemia de coronavirus. Versatile, ușor și rapid de preparat, ele nu ar trebui să ne lipsească nici în vremuri mai bune. Pănă atunci, iată câteva rețete video în care folosim comserve.